Companiile prind gustul responsabilităţii sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai multe firme din România încep să aloce sume importante de bani pentru investiţii care vizează protejarea mediului.

În ultimii ani, responsabilitatea socială a început să prindă contur şi în România, dar companiile merg pe un drum nebătătorit când vine vorba de CSR (Corporate  Social Responsibility).

„În prezent, cele mai multe acţiuni CSR din România se focusează prea puţin pe adevăratele probleme ale societăţii", este de părere Dragoş Dehelean, coordonatorul evenimentului „CSR Lessons", eveniment care a avut loc în perioada 21-22 mai, la hotelul Pullman din Capitală.

„Haideţi să fim sinceri! Acţiunile de CSR la noi, până acum, s-au rezumat la simple donaţii sau acte caritabile, care sunt necesare, care ajută o anumită categorie defavorizată, copii, bătrâni etc., dar nu suntem pregătiţi pentru adevărata transparenţă, companiile nu sunt pregătite să răspundă întrebărilor presante şi urgente ale publicului", a afirmat Dragoş Dehelean.

Organizatorul „CSR Lessons" a subliniat faptul că era nevoie de un astfel de eveniment, în care să vedem exemple din alte ţări europene. Să vedem cum se comportă acolo companiile în contextul unei societăţi civile mult mai active, care urmăreşte cu mult mai multă atenţie activitatea companiilor.

„De exemplu, societatea civilă din Marea Britanie sau din Franţa vrea să ştie de unde provine ciocolata pe care o mănâncă. Dacă provine din ţări în curs de dezvoltare, în care se foloseşte munca sclavilor, e o problemă pentru francezi sau pentru nemţi", a mai spus Dehelean.

Acţiunile CSR, pentru profitabilitate

În ultimul timp, marile companii din România au început să se implice din ce în ce mai mult în acţiuni CSR,nu pentru că aşa este bine pentru mediu, ci pentru că le ajută în profitabilitatea pe termen lung.

 „În cele mai multe cazuri, companiile mari se implică în proiecte CSR, deorece vor să facă business pe termen lung. Dacă vrem să beneficiem cât mai mult de resursele de care avem nevoie, spre exemplu apa, trebuie să protejăm mediul care ne înconjoară", a declarat Laura Sgârcitu, specialist în comunicare al companiei Coca-Cola HBC România, în cadrul evenimentul „European CSR Lessons".

În România există puţine exemple în ceea ce priveşte acţiunile CSR în rândul companiilor. Spre exemplu, oficialul Coca-Cola HBC România a spus că firma pe care o reprezintă a investit în economisirea celei mai importante resurse pentru ei, şi anume apa, încă 2003.

„Având în vedere că cea mai importantă resursă pentru Coca -Cola este apa, compania a luat măsuri pentru economisirea apei încă din 2003. În România, aceste măsuri au fost implementate în 2007, când au fost achiziţionate două linii noi de producţie, în Ploieşti şi Vatra Dornei pentru reducerea consumului de apă. În urma măsurilor luate din 2003 şi până în prezent, consumul de apă pe litru de produs a scăzut cu 50%. Şi aici vorbim de întreg procesul de îmbuteliere". În 2010-2011, compania chiar a realizat un studiu al apei din România, cu ajutorul firmei austriece Denkstatt.

Un alt exemplu de responsabilitate socială este şi cazul companiei Sonae Sierra. După ce a achiziţionat River Plaza, dezvoltatorul imobiliar Sonae Sierra a investit 70.000 de euro pentru reducerea consumului de energie.

„Aşadar, în 2011 am reuşit să reducem cu 21% consumul de apă şi cu 5% consumul de electricitate. Am redus în mod semnificativ costurile de la River Plaza", a declarat Ingo Nissen, managing director al dezvoltatorului Sonae Sierra.

În opinia lui Nissen, secretul pentru a fi sustenabil este să te gândeşti la realizarea unei clădiri verzi de la începtul proiectului, deorece este mult mai greu să vii cu ajustări după ce proiectul a fost finalizat, aşa cum a fost în cazul River Plaza. 

„Pentru fiecare proiect pe care îl realizăm, alocăm circa 1% din investiţie pentru realizarea studiilor care ne ajută să dezvoltăm proiecte sustenabile", a completat oficialul Sonae Sierra. 

"Având în vedere că cea mai importantă resursă pentru Coca-Cola este apa, compania a luat măsuri pentru economisirea apei încă din 2003."

Laura Sgârcitu specialist în comunicare al companiei Coca-Cola HBC România

Mega Image investeşte 160.000 de euro

Din bugetul de 50 de milioane de euro alocat pentru investiţiile Mega Image din România, peste 160.000 de euro vor fi direcţionaţi către proiecte de responsabilitate socială.

Aşadar, retailerul vrea să folosească energie regenerabilă, vrea să sprijine, cu 60.000 de euro, trei proiecte care vor reduce emisiile de carbon şi să instaleze 10 automate pentru reciclarea PET-urilor în magazinele din reţeaua din Bucureşti.

„De acum, energia pe care o vom cumpăra pentru frigiderele noastre - care reprezintă 25% din consumul total de energie al magazinelor - nu va mai avea niciun efect poluant asupra mediului. Pe termen lung, obiectivul nostru este să acoperim întreg necesarul de energie prin energie verde", a spus Xavier Piesvaux, director general al Mega Image.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite