Companiile de lux pierd cel mai mult din cauza problemelor economice din China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii de la Beijing au acceptat, după ani de negări, faptul că ritmul de creştere a economiei chineze a încetinit drastic, iar evoluţiile spectaculoase din 200-2008 nu se vor mai vedea prea curând. Avansul mai lent se reflectă însă şi în scăderea consumului autohton, iar companii precum Louis Vuitton, Hermes, Prada, Richemont şi Burberry au cel mai mult de suferit.

De la izbucnirea crizei, milionarii chinezi nu au părut să fie afectaţi şi au continuat să cumpere produse scumpe. Dar şi numărul milionarilor a crescut în 2012 cu 6,3% faţă de 2011, ajung la 1,02 milioane de persoane.

În condiţiile în care există o cerere mare pentru lux, tot mai multe produse scumpe ajung în China. Aşadar, preţul pentru o geantă Chanel s-a dublat faţă de 2007, iar un ceas Piaget Polo costă cu 40% mai mult decât costa în 2008, potrivit HuRun, companie de cercetări care calculează un indice pe consumul de lux în China pe baza a 62 de produse.

Acum, scăderea consumului din cauza încetinirii creşterii economice afectează cei mai mari retaileri de lux din lume, care s-au concentrat masiv în ultimii ani pe cucerirea pieţei chineze, care înregistra avansuri spectaculoase. 

Divizia de cercetări a grupului bancar Goldman Sachs a realizat un studiu în care analizează prezenţa companiilor străine în China şi expunerea acestora la scăderea consumului intern. Potrivit raportului, companiile afectate cel mai puternic sunt:

  • Grupul Swatch
  • Hermès International
  • LVMH Moët Hennessy • Louis Vuitton 
  • Richemont
  • Prada SpA
  • Puma
  • Burberry
  • Salvatore Ferragamo SpA
  • Tod`s
  • Adidas
  • Hugo Boss
  • Essilor
  • Geox
  • Luxottica
  • Brunelo Cucinelli
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite