Compania aeriană Air France-KLM intenționează să cumpere compania portugheză TAP
0Compania aeriană Air France-KLM iși menține intenția de a achiziționa compania aeriană deținută de statul portughez, TAP. De asemena, compania mai are în vederea achiziția de active din cadrul companiei scandinave SAS, care ar urma să nu aibă un efect asupra achiziției TAP, după cum explică purtătorul de cuvânt al companiei.

Potrivit surselor, guvernul portughez are în vedere vânzarea a cel puțin 51% dintre activele companiei aeriene TAP, după ce cabinetul a aprobat recent un nou cadr legal pentru viitorul proces de privatizare.
Până la acest moment, privatizarea companiei aeriene portugheze deținute de stat, a atras interesul mai multor companii, precum Lufthansa și IAG, a doua fiind deținătoarea majoritară a companiei aeriene britanice British Airways.
„Decretul emis de Guvern indică obiectivele pentru creşterea TAP şi a sectorului aviatic naţional, utilizarea mai bună a aeroporturilor naţionale şi preţurile practicate”, le-a spus jurnaliştilor ministrul de Finanţe din Portugalia, Fernando Medina.
Angajaţii TAP vor primi încă 5% din acţiuni iar participaţia care va rămâne la stat va fi determinată în curând. Licitatorii trebuie să fie companii mari implicate în sectorul aviatic, nu investitori cu caracter strict financiar, a explicat Medina.
„Există companii aeriene interesate şi interesul lor este public, ceea ce reprezintă un semn pozitiv pentru succesul operaţiunii”, a explicat ministrul de Finanţe, subliniind „legăturile privilegiate” cu lumea vorbitoare de portugheză, inclusiv ţări ca Brazilia, Angola şi Mozambic.
Dosarul complet al privatizării, cu termenii şi cerinţele, va fi aprobat până la finalul anului, iar tranzacţia ar urma să fie finalizată anul viitor, a declarat Medina.
În primul semestru din 2023, TAP a transportat 7,58 milioane de pasageri, un avans de 30% faţă de perioada similară din 2022, dar uşor sub nivelul de dinaintea pandemiei, chiar dacă numărul de turişti este deja peste nivelul din 2019. De asemenea, compania a raportat un profit net de 23 milioane de euro în primele şase luni din acest an, faţă de pierderi de 202 milioane de euro în urmă cu un an, şi se aşteaptă la rezultate foarte bune pe ansamblul acestui an.