Coface: Inflaţia în luna ianuarie ar putea fi de 4% şi de 5% în primul semestru. Cresc preţurile produselor de bază

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este de aşteptat ca în luna ianuarie inflaţia să fie de 4% şi să crească până la 5% spre sfârşitul primului semestru, au estimat specialiştii Coface, prognozând că spre sfârşitul anului ar putea ajunge la circa 3,5%. Se observă şi o creştere a preţurilor la produsele de bază, au mai spus aceştia.

"Probabil o să fim pe la 4% în ianuarie (inflaţia n.r.) şi efectul de bază cu reducerea accizei la combustibil care este valabil la început, iar apoi o să se piardă şi de la 4 la 5%, mergând pe inerţia creşterii de consum, ecartul e foarte mic. În a doua jumătate a anului temperarea cererii din scumpirea banilor şi decelerarea creşterii salariilor şi pierderea efectului de bază ar trebui să tempereze ritmul de creştere, deci este o inflaţie sezonieră cu mult efect de bază în spate", a arătat Iancu Guda, services director, Coface România, într-o conferinţă de presă.

În ceea ce priveşte preţurile produselor de bază, Eugen Anicescu, Country Manager Coface România, a menţionat că se observă o creştere a acestora.

"Din perspectiva inflaţiei observăm o creştere a preţurilor la produsele de bază. Toată această creştere a salariilor se va reflecta şi în creşteri ale preţurilor, odată ce companiile vor fi nevoite să transfere o parte din toate creşterile de costuri către preţ ", a mai spus Anicescu.

El susţine că BNR va creşte dobânda de politică monetară până la 3%, în acest an.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite