Chiriile pentru locuințele de serviciu se dublează. Angajații de la stat, direct afectați

0
Publicat:

Chiriile pentru locuințele de serviciu, locuințele de intervenție şi căminele pentru salariați ai societăților de stat se vor dubla, ca urmare a indexării tarifelor cu rata inflației din 2007 până în prezent, potrivit unui proiect de hotărâre pus în dezbatere de Ministerul Dezvoltării.

chirie mare britania jpg

Concret, actul normativ prevede actualizarea chiriei (lei/m2) pentru locuințele aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi pentru locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţie şi căminele pentru salariaţi ai companiilor, societăţilor naţionale şi ai regiilor autonome și pentru curţile şi grădinile aferente suprafeţelor locative.

Ministrul dezvoltării a arătat că ultima actualizare a tarifului de bază lunar al chiriei a fost realizată în anul 2007 și a adăugat că, în prezent, chiria pentru o locuință cu o suprafață locuibilă de 50 mp este de 42 de lei, iar, după actualizarea tarifului, va fi de 94,21 de lei.

Nu intră sub incidența acestui act normativ locuințele pentru tineri destinate închirierii, realizate de ANL, și locuințele deținute de către Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. Pentru acestea, chiria se calculează în baza legii modificate în 2018.

Ultima actualizare a tarifului de bază lunar al chiriei a fost realizată la nivelul anului 2007, respectiv 28 martie 2007 data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 310/2007, fiind actualizat cu indicele de inflaţie calculat de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/1999 şi până la data 31 decembrie 2006.

În prezent, având în vedere evoluţia ratei anuale a inflaţiei, s-a creat o inegalitate prin practicarea unor tarife nerealiste în raport cu inflația acumulată de-a lungul anilor.

În perioada de referință prezentată, 2007 - 2024, indicele prețurilor de consum a avut un impact semnificativ asupra puterii de cumpărare și asupra prețurilor în general, determinând o scădere semnificativă a valorii reale a tarifelor de chirie practicate. În acest context, se impune actualizarea cu celeritate a tarifelor pentru a reflecta condițiile economice actuale.

Ca urmare a actualizării tariful de bază de bază lunar al chiriei va fi următorul:

image

Chiriile, majorate cu 225%

În urma actualizării tarifelor de bază cu rata anuală a inflației aferenta perioadei 2007- 2024 a rezultat o creștere a tarifelor de bază cu 224,29466% față de tarifele inițiale, IPC total aferent perioadei 2006 –2024, conform bazei de date a indicilor statistici publicați pe site-ul INS, fiind de 224,22%, diferența dintre cele două valori rezultând din faptul că rezultatul comunicat de INS nu a avut la bază date anuale ale IPC rotunjite la 1 zecimală.

Tariful de bază lunar al chiriei (lei/m2) pentru curţile şi grădinile aferente suprafeţelor locative din comune este de 0,04486 lei/m2, pentru curţile şi grădinile aferente suprafeţelor locative din oraşe este de 0,06729 lei/m2, iar pentru cele din municipii este de 0,08972 lei/m2.

Reduceri de 10-15% pentru anumite locuințe

Potrivit art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, cu modificările şi completările ulterioare, tariful de bază se reduce, după caz, pentru întreaga suprafaţă locuibilă, după cum urmează:

- 15% pentru camerele situate la subsol, demisol sau în mansarde aflate direct sub acoperiş;

- 10% pentru locuinţele lipsite de instalaţii de apă, canal, electricitate sau numai de unele dintre acestea;

- 10% pentru locuinţele construite din materiale de construcţii inferioare, cum este paianta.

După stabilirea chiriei prin aplicarea tarifului pe metru pătrat, precum și după aplicarea coeficienților menționați, dacă este cazul, nivelul maxim al chiriei şi terenul aferent acestora nu poate depăşi:

- 10% din venitul net lunar, calculat pe ultimele 12 luni, pe familie, pentru locuințele sociale;

iar pentru ceilalți chiriași:

- 15% din venitul net lunar pe familie în cazul în care venitul mediu net lunar pe membru de familie nu depăşeşte salariul mediu net lunar pe economie;

- 25% din venitul net lunar pe familie în cazul în care venitul net lunar pe membru de familie se situează între venitul mediu net lunar pe economie şi dublul acestuia.

„Actualizarea tarifelor de chirie va asigura un echilibru just în raport cu condițiile economice actuale, permițând administrațiilor locale și instituțiilor publice să beneficieze de venituri echitabile din exploatarea acestor spații. Totodată, se va evita distorsionarea pieței imobiliare prin menținerea unor tarife de chirie artificial de mici comparativ cu prețurile pieței private”, se arată în proiectul de act normativ.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite