CFR Călători va instala două automate de vânzare a biletelor în Gara de Nord
0CFR Călători vinde legitimaţii de călătorie prin sistemul xSellKiosk şi va instala două automate în Gara de Nord, iar alte 10 vor fo montate pe parcursul anului 2010 în alte staţii din ţară, se arată în comunicatul trimis de CFR.
„Automatele de vânzare a legitimaţiilor de călătorie în trafic intern sunt uşor de folosit, prin intermediul unui touch-screen, iar pentru plata legitimaţiilor de călătorie au încorporat cititor de card bancar (POS)‟, arată reprezentanţii companiei.
În plus, aparatele au module şi aplicaţii necesare pentru emiterea
legitimaţiilor şi rezervarea locurilor. Călătorii pot afla informaţii
referitoare orele de plecare şi sosire a trenurilor. „Automatele pot
emite legitimaţii, la tarif/preţ întreg pentru copii, elevi şi studenţi
cu rezervarea locurilor doar la vagoane clasă şi plata prin card a
legitimaţiilor achiziţionate cu tipărirea chitanţei aferente pentru
tranzacţia bancară‟, au declarat reprezentanţii CFR Călători.
Alte 10 automate vor fi instalate în ţară
În următoarele trei săptămâni ale etapei întâi, în cadrul programului pilot vor fi introduse ofertele tarifare, precum dus-întors sau minigrup, şi rezervarea locurilor pentru vagoane de dormit şi cuşetă. Încă 10 automate de vânzare a legitimaţiilor în sistem xSellKiosk vor fi montate şi alte în staţii CFR reşedinţă de judeţ în cursul anului 2010.
Biletele de la automat vor putea fi achitate şi numerar
Etapa a doua prevede ca, după jumătatea a doua a anului 2010, sistemul
să aibă opţiunea de plată şi în numerar, urmând ca într-o perioadă
scurtă să fie extins la nivelul întregii reţele feroviare.























































