Cel mai bun moment pentru plasamentele în aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele două luni, preţul gramului de aur a scăzut vertiginos, cotaţiile coborând cu mai bine de 10 RON în septembrie faţă de iulie. Însă trendul se va inversa curând, spun

În ultimele două luni, preţul gramului de aur a scăzut vertiginos, cotaţiile coborând cu mai bine de 10 RON în septembrie faţă de iulie. Însă trendul se va inversa curând, spun specialiştii, astfel că în această perioadă ar fi recomandabil să cumpărăm aur pentru că preţurile vor creşte din nou, în următoarele săptămâni.
"În România sunt prea puţine surse de unde se poate cumpăra aur, iar cererea de bijuterii este destul de mare. Acum ne aflăm într-o conjunctură de scurtă durată, în care s-a vândut ceva mai puţin aur, însă cererea va creşte, în curând, destul de mult", ne-a declarat Mihail Pacioianu, preşedintele Federaţiei Patronale a Metalelor şi Pietrelor Preţioase Diamond Gold. El a arătat că, în general, preţul aurului are o evoluţie ciclică, înregistrând creşteri şi scăderi alternative, iar acum ne aflăm într-unul din momentele când se schimbă trendul, de la ieftinire la scumpire. "Este, cu siguranţă, momentul să investim acum în aur, pentru că urmează o creştere din ce în ce mai puternică a cererii de bijuterii, ceea ce va aduce un nou val de scumpiri", a mai spus liderul Diamond Gold.

La amanet, preţurile nu au scăzut
În casele de amanet, preţurile evoluează cu totul diferit faţă de cotaţiile anunţate de bănci. Mai precis, când cotaţiile oficiale urcă, se scumpesc şi bijuteriile, dar când cursul scade metalele şi pietrele preţioase nu se mai ieftinesc. Sorin Stoica, administratorul companiei Dixi Bijou, ne-a spus că după creşterea din vară preţurile nu au mai scăzut la fel ca şi cotaţiile bancare: "Până la scumpirile din iulie, aurul se vindea pe piaţă la 55 maximum 58 RON. Apoi a crescut, şi a rămas până astăzi la peste 70 RON, chiar dacă oficial preţurile au scăzut". Bijutierii obişnuiesc să invoce costurile ridicate cu manopera atunci când scumpesc aurul sau argintul, astfel că o ieftinire a bijuteriilor în perioada următoare este practic exclusă, conchid specialiştii în metale preţioase.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite