CE sprijină industria europeană producătoare de fotovoltaice prin noua Cartă a energiei solare

0
0
Publicat:

Comisia Europeană și-a intensificat eforturile de sprijinire a sectorului energiei solare din Europa prin promovarea semnării unei Carte europene a energiei solare cu statele membre ale UE și cu reprezentanți ai industriei, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

foto panouri fotovoltaice
Foto: Pixabay

La data de 15 aprilie, cu ocazia primei zile a reuniunii informale a Consiliului Energie, comisarul pentru energie Kadri Simson, miniștrii din 23 de țări ale UE și mai mulți reprezentanți ai sectorului au semnat noua Cartă.

Luând cuvântul în cadrul ceremoniei de semnare, comisarul a declarat: „Sectorul de producție a fotovoltaicelor pentru energie solară este esențial pentru realizarea obiectivelor noastre în domeniul energiei, al climei și al competitivității. Trebuie să ne asigurăm că industria energiei solare rămâne solidă, pentru a contribui la mixul energetic viitor al Europei, axat pe sursele de energie regenerabile. Carta europeană a energiei solare reunește Comisia, autoritățile naționale și industria de profil, promovând cooperarea și oferind sprijin pentru producția de panouri solare fabricate în Europa”.

Carta stabilește o serie de angajamente voluntare de sprijinire a sectorului de producție a fotovoltaicelor din UE. Ea marchează ultimul pas în cadrul măsurilor Comisiei de sprijinire a producției de panouri solare din Europa, urmând unei propuneri de regulament privind industria „zero net”, care este acum convenită provizoriu de colegiuitori, și înființării Alianței europene a industriei fotovoltaice solare”, arată sursa citată.

Carta va asigura faptul că tranziția verde și obiectivele industriale ale Europei merg mână în mână, prin accelerarea utilizării surselor de energie regenerabile, sporind în același timp competitivitatea sectorului și crearea de locuri de muncă „verzi”. 

Implementarea mai rapidă și mai amplă a energiei regenerabile, în special a energiei solare, este indispensabilă pentru atingerea obiectivului UE pentru 2030 de cel puțin 42,5 % de energie regenerabilă până în 2030, cu aspirația de a ajunge la 45 %, și a obiectivului de neutralitate climatică pentru 2050.

Energia solară și, în special, implementarea energiei fotovoltaice, este în prezent sectorul energiei regenerabile cu cea mai rapidă creștere în UE, ceea ce a condus la un număr record de instalații anuale în ultimii 3 ani (aproximativ 28 GW în 2021, 41 GW în 2022 și 56 GW în 2023).

Cu toate acestea, cea mai mare parte a cererii de module solare din Europa este acoperită de importuri. În prezent, 97% din panourile solare importate în UE provin din China.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite