Video Ce promite noua lege a salarizării unice. Dragoş Pîslaru: „Să aducă echilibru. Inechităţile sunt acum mai mari decât erau în 2017”
0Ministrul Investiţiilor și Proiectelor Europene a declarat joi că succesul noii legi a salarizării unice depinde de un proiect „bun şi realist”, subliniind că versiunea adoptată în 2017 nu a îndeplinit aceste criterii. Dragoş Pîslaru, a precizat că actualul proces beneficiază şi de sprijinul Băncii Mondiale.
Pîslaru a reamintit că, în 2016, Ministerul Finanţelor, condus Anca Dragu, lucra la o variantă de lege estimată la 32 de miliarde de euro, considerată fezabilă şi programată să fie implementată până în 2024. Ulterior, însă, Parlamentul a preluat iniţiativa şi a majorat impactul bugetar la 55 de miliarde de euro, potrivit News.ro.
„Atunci am atras atenţia, atât eu, cât şi Ministerul de Finanţe, că un asemenea proiect nu poate fi pus în practică”, a declarat ministrul joi.
„S-a constatat că nu este fezabilă implementarea”
Dragoş Pîslaru a adăugat că guvernarea instalată în 2017 a mers mai departe cu această variantă, însă implementarea s-a blocat tocmai din cauza lipsei de sustenabilitate. În plus, aplicarea diferenţiată a grilelor salariale a generat noi dezechilibre în sistem.
„Nu s-a implementat pentru că s-a constatat că nu este fezabilă implementarea, iar în momentul în care ai început să împingi familiile ocupaţionale diferenţiat, unele faţă de celelalte, ai creat inechităţi care sunt acum mai mari decât erau în 2017”, a explicat oficialul.

Ministrul a subliniat că există o diferenţă între modul în care este pregătit un proiect şi decizia politică de a-l duce până la capăt. În ceea ce priveşte noua lege aflată în lucru la Ministerul Muncii, el spune că aşteaptă forma finală, dar este optimist.
„Suntem toți foarte serioşi, iar sprijinul Băncii Mondiale este un element important. Cred că vom propune un proiect care să aducă echilibru, să reducă inechităţile şi să ofere predictibilitate în administraţia publică”, a declarat Pîslaru.























































