Ce economii se pot face datorită energiei regenerabile și ce înseamă principiul ,,Efficiency First"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Energia din surse regenerabile devine tot mai populară, inclusiv în România. Nu mulți sunt însă la curent cu un principiu care poate schimba regulile jocului, cu beneficii pe toate planurile: atât pentru mediu, cât și pentru buzunar. Se numește ,,Efficiency First" și presupune reducerea consumului inutil. Andrei Bejan, director adjunct de dezvoltare la Veolia România a explicat conceptul în cadrul evenimentului ,,Energy Forward by Adevărul". 

Andrei Bejan, la Energy Forward by Adevărul FOTO Ovidiu Udrescu
Andrei Bejan, la Energy Forward by Adevărul FOTO Ovidiu Udrescu

,,Avem acest principiu „Efficiency First”. Ce înseamnă asta? Foarte pe scurt, că energia cea mai curată și cea mai ieftină este energia pe care nu o consumăm. Astfel că ne uităm prima dată când abordăm un proiect cum putem eficientiza și cum putem reduce consumurile actuale, fără a face investiții majore. După care, în funcție de ceea ce obținem, ne uităm la soluții alternative, pompe de căldură, sisteme geotermale de mică adâncime, sisteme fotovoltaice, biogaz ș.a.m.d.", a explicat Andrei Bejan. 

Reprezentantul Veolia România a oferit și exemple concrete:

,,Dacă am o clădire existentă neizolată din punct de vedere termic și cu consumatori foarte mari din punct de vedere energetic, prima dată, înainte de a propune o pompă de căldură sau un sistem fotovoltaic, e util să o izolăm, să lucrăm la obiceiurile de consum. Pentru că știm foarte bine, în zona de încălzire fiecare grad în plus setat la termostat poate să însemne până la 7% în plus consumul de energie și, implicit, costuri și emisii de CO2.

Astfel că prima dată când abordăm un proiect noi facem un audit energetic, pe toate ramurile, fie că vorbim de ansambluri rezidențiale, industriale, birouri - toate categoriile de clădiri, atât în zona publică, cât și în zona privată. Și de aici identificăm o serie de măsuri pe care le putem implementa rapid și unde putem reduce rapid consumurile de energie, fie că vorbim de energie termică sau energie electrică. Ulterior, în funcție de ponderea acestora în consumul total al clădirii, ne uităm să vedem ce putem implementa". 

În unele situații, a explicat Andrei Bejan, compania a implementat mixuri de soluții, care au dus la economii subsranțiale. 

,,Avem situații concrete, în care am implementat mixuri de soluții, inclusiv soluții de recuperare de căldură din procese industriale sau soluții de recuperare de căldură din apele uzate, care împreună cu sisteme fotovoltaice sau pompe de căldură am reușit să reducem consumurile de energie, costurile care se reflectă în facturi și emisiile de CO2 cu până la 90%". 

Soluții în funcție de specificul consumatorului

Bejan a mai vorbit despre un principiu important atunci când vine vorba de alegerea soluției de energie regenerabilă.

Fiecare consumator are un profil specific de consum, iar fiecare soluție implementată are propriile caracteristici de producție și utilizare. De exemplu, energia fotovoltaică produce mai mult în timpul zilei, când există soare, însă în sectorul rezidențial consumul este mai ridicat dimineața și seara, când producția este redusă. De aceea, proiectele trebuie abordate specific, în funcție de context. Există zone în care biomasa este mai accesibilă și poate reprezenta o soluție de bază, mai ales pentru clienții care generează deșeuri cu potențial energetic. De asemenea, există clienți care au în proximitate sau chiar produc ape uzate, cu temperaturi cuprinse între 12 și 26 de grade Celsius, ceea ce creează un potențial real de recuperare a energiei”, a precizat directorul adjunct de dezvoltare al Veolia România.

Andrei Bejan a fost speaker în cadrul ,,Energy Forward By Adevărul", un dialog esențial despre viitorul energetic al României. Evenimentul a fost organizat sub înaltul patronaj al Ministerului Energiei. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite