Șanse slabe să avem combustibil mai ieftin prea curând. Cristian Bușoi: ,,Prețul gazului natural va rămâne ridicat"
0Predicțiile pe piața internațională nu sunt deloc bune în ceea ce privește prețul gazului natural. ,,Așteptările sunt ca, în această toamnă și iarnă, ca efect al distrugerilor și al reducerii capacităților la nivel internațional, prețul să rămână ridicat", a detaliat Cristian Bușoi la ,,Energy Forward by Adevărul". Secretarul de stat în Ministerul Energiei spune că cel mai probabil efectele se vor simți pe termen mediu.

,,Suntem într-o prelungire a crizei începute acum câteva săptămâni. Chiar dacă, din punct de vedere geopolitic, lucrurile s-au mai calmat puțin, nu putem vorbi despre o soluție viabilă, o soluție care să ducă la revenirea prețurilor la situația inițială", a declarat Cristian Bușoi.
În momentul de față, a mai spus acesta, se fac estimări la nivel internațional, cu datele disponibile acum. Numai că situația geopolitică este imprevizibilă.
,,Există analize internaționale – inclusiv ale Agenției Internaționale a Energiei, cu sediul la Paris – care sunt disponibile. Estimările arată că este nevoie de timp, de la câteva săptămâni până la câteva luni, pentru ca lucrurile să revină la un nivel normal.
Totuși, acest proces va dura. În primul rând, așteptările sunt ca, în această toamnă și iarnă, ca efect al distrugerilor și al reducerii capacităților la nivel internațional, prețul gazului natural să rămână ridicat. Din acest punct de vedere, efectele se vor resimți pe termen mediu", a spus Cristian Bușoi.
,,Există în UE stocuri pentru câteva luni, însă situația este imprevizibilă"
Secretarul de stat în Ministerul Energiei a vorbit și despre îngrijorările privind o eventuală penurie la nivel european.
,, Există în UE stocuri pentru câteva luni, în cazul în care se vor folosi doar rezervele, însă situația este imprevizibilă – în orice moment pot apărea evoluții care să influențeze comportamentul actorilor internaționali. (...) Ați văzut că piața reacționează imediat: în momentul în care au avut loc primele bombardamente și au apărut victime, prețurile internaționale au explodat. Odată ce lucrurile s-au mai calmat, prețurile au revenit la normal", a detaliat Bușoi.
,,Se văd reacții la Bursa de Valori București și o creștere sensibilă a cursului euro în raport cu leul"
Secretarul de stat a vorbit și despre piața din România, deja afectată de războiul din Orientul Mijlociu.
,,În ceea ce privește piața din România, există foarte multe interese legate de prețuri. Și aici, la Bruxelles – inclusiv la întâlniri cu actori importanți din domeniu și la evenimentele din Parlamentul European – principala întrebare a fost ce se va întâmpla în perioada următoare. Există o foarte mare acceptare și în opinia publică, poate mai mare decât în alte situații. Deja se văd reacții la Bursa de Valori București și o creștere sensibilă a cursului euro în raport cu leul. Sunt subiectiv, fiind secretar de stat în Guvernul domnului Bolojan, dar sper ca România să își continue drumul reformelor și să continue să atragă fonduri europene", a spus Bușoi
În România, benzina și motorina s-au scumpit cu până la 0,20 lei/l pe 1 mai, iar prețul maxim la benzina standard se apropie de aproape 9 lei. Motorina, în schimb, nu se mai găsește în nici un lanț de benzinării sub 9 lei.






















































