Cărţile, revistele şi ziarele vor putea avea TVA foarte mic sau chiar zero

0
Publicat:
Ultima actualizare:
salonul hunedorean al cartii

O directivă europeană adoptată astăzi de Consiliul Uniunii Europene prevede TVA foarte redus atât pentru publicaţiile în format fizic, precum reviste, ziare sau cărţi, cât şi pentru site-urile acestor publicaţii.

„La 6 noiembrie 2018, Consiliul a adoptat o directivă care permite alinierea normelor privind TVA pentru publicaţiile electronice şi pe suport fizic. De acum înainte, statele membre vor avea posibilitatea de a aplica cote de TVA reduse, foarte reduse sau cote zero inclusiv pentru publicaţiile electronice”, a informat marţi Consiliul UE.

Potrivit acestuia, adoptarea directivei privind publicaţiile electronice are loc ca urmare a acordului politic la care a ajuns Consiliul la 2 octombrie. Aceasta creează pentru statele membre posibilitatea de a prevedea cote reduse de TVA în legislaţia naţională dacă doresc acest lucru.

În cadrul normelor actuale în materie de TVA (Directiva 2006/112/CE), serviciile prestate electronic sunt impozitate la cota standard de TVA, şi anume minimum 15%, în timp ce publicaţiile pe suport fizic pot beneficia de cote diferite.

Pentru publicaţiile pe suport fizic (cărţi, ziare şi periodice), statele membre au în prezent posibilitatea de a aplica o cotă „redusă” de TVA, de minimum 5%. Pentru unele state membre, s-a autorizat aplicarea de cote foarte reduse de TVA (sub 5%) sau cote zero (care implică deductibilitatea TVA-ului).

Directiva va permite statelor membre care doresc acest lucru să aplice cote reduse de TVA şi pentru publicaţiile electronice. Cotele foarte reduse şi cotele zero vor fi permise doar în cazul statelor membre care le aplică în prezent pentru publicaţiile pe suport fizic.

Noile norme se vor aplica cu titlu temporar, în aşteptarea introducerii unui nou sistem de TVA (sistemul „definitiv”). Comisia a formulat propuneri privind noul sistem, care ar permite un grad mai mare de flexibilitate decât în prezent pentru statele membre în ceea ce priveşte stabilirea cotelor de TVA.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite