Preţurile energiei electrice stârnesc îngrijorare în toată Europa: cresc facturile la gaz, electricitate, carburant

Preţurile energiei electrice stârnesc îngrijorare în toată Europa: cresc facturile la gaz, electricitate, carburant

UE a adoptat deja în această vară un pachet de iniţiative având obiectivul ambiţios de a reduce emisiile nete cu 55% până în 2030, sub nivelurile din 1990. Dar acest lucru vine cu anumite costuri, susţine Bogdan Maioreanu, analist şi comentator de piaţă al eToro.

Un efect negativ, deja vizibil, pare să fie creşterea preţurilor la energia electrică, ca urmare a majorării abrupte a preţului certificatelor de emisii de CO2, de la 30 EUR/tonă în luna ianuarie a acestui an la peste 50 EUR/tonă în prezent. Creşterea preţului petrolului şi lipsa gazului necesar pentru a umple rezervele epuizate de iarna grea - în prezent sub nivelurile normale - se adaugă la creşterea inflaţionistă a preţurilor. Iar vara fierbinte creşte  cererea şi preţurile la energie pe piaţa europeană, creând îngrijorare pentru consumatorul obişnuit care vede cum îi creşte factura la carburant, electricitate şi gaz. 
 
Una dintre problemele legate de taxele pe emisiile de carbon şi de alte idei luate în considerare ca soluţii pentru reducerea emisiilor este şi contextul în care preţurile au crescut în ultimele luni, pe măsură ce economiile s-au redeschis, din cauza presiunilor asupra lanţurilor de aprovizionare şi a lipsei forţei de muncă. 

În România, preţurile benzinei şi motorinei la pompă au atins deja niveluri din 2018. Piaţa spot a energiei electrice cotează 1 Megawatt oră la maxime istorice de peste 200 de euro. Vineri, Banca Naţională a României (BNR) a recunoscut că majorarea din iulie a preţurilor la energie - carburanţi, gaze şi electricitate - este responsabilă pentru creşterea cu aproximativ 1% a indicelui preţurilor de consum, împingând inflaţia peste valorile anticipate. 
 
Este clar că economia românească se redresează, iar BNR consideră că acest lucru s-a datorat exclusiv cererii interne, cu o evoluţie dinamică în sectoarele comerţului cu amănuntul, auto şi al serviciilor către populaţie. Vânzările cu amănuntul în termeni anuali au crescut cu 13,6% în luna iunie, aproape dublu faţă de aşteptările de 7,5%, dar încetineşte. Deşi optimistă că inflaţia va scădea în 2022 păstrându-şi caracterul tranzitoriu, BNR avertizează că această scădere va fi mai mică decât cea anticipată iniţial, dar la limita superioară a intervalului prognozat. 
 
Preocupările privind inflaţia afectează şi investitorii individuali. Sondajul eToro "Retail Investor Beat", realizat prin intervievarea a 6.000 de investitori individuali din 12 ţări, a arătat că majorarea preţurilor bunurilor şi serviciilor pare să influenţeze portofoliile investitorilor. Investitorii din Polonia (55%), SUA (51%), România (48%) şi Germania (48%) au văzut inflaţia ca pe o ameninţare serioasă. În România, starea economiei mondiale (44%) s-a clasat pe locul al doilea şi doar o treime dintre cei intervievaţi au menţionat starea economiei româneşti ca fiind o ameninţare pentru portofoliile lor de investiţii. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările