FMI susţine că majorările de preţuri din pandemie sunt „ceva tranzitoriu“. Riscurile care ar putea face ca actuala inflaţie să persiste

FMI susţine că majorările de preţuri din pandemie sunt „ceva tranzitoriu“. Riscurile care ar putea face ca actuala inflaţie să persiste

FOTO: Shutterstock

Economistul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Gita Gopinath, a transmis, marţi, că în majoritatea economiilor avansate se estimează că inflaţia va reveni la nivelurile pre-pandemie anul viitor, informează agenţia EFE.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit acesteia, pentru organismul financiar internaţional o bună parte din majorările de preţuri înregistrate într-o serie de ţări, precum Statele Unite ale Americii, sunt „ceva tranzitoriu", un rezultat al impactului crizei provocate de Covid-19 în unele sectoare şi al cifrelor scăzute înregistrate anul trecut după izbucnirea pandemiei.
 
Reprezentantul FMI a subliniat că nivelurile privind ocuparea forţei de muncă vor continua să fie mult sub cele anterioare crizei şi că, deşi au fost văzute creşteri importante de salarii în anumite domenii, majorarea salariilor rămâne în general normală.
 
În cazul SUA, unde în iunie inflaţia a urcat la 5,4%, cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, se preconizează o inflaţie de 4% în 2021, dar că în 2022 va reveni la un nivel mai normal, de circa 2,4%, spune economistul, potrivit Agerpres.
 
Totodată, aceasta a reamintit că până acum creşterea preţurilor nu a fost o problemă în alte mari economii, precum zona euro sau China.
 
Totuşi, a precizat că va exista în continuare o importantă „incertitudine" pe parcursul recuperării economice, care ar putea obliga băncile centrale să "ia măsuri preventive".
 
Concret, a menţionat riscurile precum problemele în lanţul de aprovizionare şi puternicele majorări ale preţurilor locuinţelor pe unele pieţe ca factori „ce ar putea duce la o inflaţie mai ridicată persistentă".
 
În plus, FMI se aşteaptă ca inflaţia să rămână ridicată anul viitor într-o serie de economii emergente şi în curs de dezvoltare, în parte din cauza scumpirii alimentelor şi a deprecierii monedelor.
 
FMI a publicat marţi o actualizare a raportului privind perspectivele economiei mondiale, în care a menţinut estimările privind o creştere globală de 6% anul acesta, dar cu o breşă mai mare între ţările bogate şi restul. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările