Cum schimbă „efectul Amazon” comerţul şi ce impact are asupra inflaţiei

Cum schimbă „efectul Amazon” comerţul şi ce impact are asupra inflaţiei

Depozit Amazon FOTO GETTY

Modificarea mai frecventă a preţurilor produselor şi diferenţa mai mică între preţuri ca urmare a dezvoltării retailerilor online ar putea influenţa inflaţia, potrivit unei analize academice prezentate sâmbătă la reuniunea băncilor centrale organizată anual de Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite, la Jackson Hole, Wyoming, transmite Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

”În ultimii 10 ani, concurenţa online a crescut atât în privinţa frecvenţei modificării preţurilor cât şi a gradului de uniformitate a preţurilor între regiuni”, a declarat Alberto Cavallo, profesor asociat la Harvard Business School, care a analizat modul în care aşa-numiţii retaileri multi-canale, cei cu magazine tradiţionale şi reţele online, cum este Walmart, au reacţionat la dezvoltarea Amazon.com.

Tehnologiile de stabilire a preţurilor pe bază de algoritmi sunt răspândite în rândul ambelor tipuri de retaileri, iar transperanţa internetului a redus la rândul ei diferenţele între preţuri, a afirmat profesorul în lucrarea sa.

O serie de reprezentanţi ai Fed au apreciat că nivelul relativ scăzut al inflaţiei din ultimii ani, concomitent cu economia puternică, ar putea să fie determinat de capacitatea unor companii ca Amazon de a ţine sub control preţurile.

Indicele privind cheltuielile de consum personale, care exclude alimentele şi energia, indicatorul preferat de Fed pentru măsurarea inflaţiei, a atins în martie nivelul ţintă al instituţiei, de 2%, pentru prima oară în ultimii şase ani. Nu există însă semne că inflaţia va accelera puternic, aşa cum au ajuns să anticipeze analiştii pentru perioadele cu şomaj scăzut.

Rata şomajului din Statele Unite se află la 3,9%, în timp ce economia înregistrează o creştere solidă, în a doua cea mai lungă perioadă de expansiune consemnată vreodată.

În aceste condiţii, retailerii acceptă marje mai scăzute de profitabilitate. De exemplu, Cavallo a observat că Walmart a modificat mai frecvent preţurile pe site-ul său în perioada 2016-2018 pentru produse care pot fi găsite cu uşurinţă pe Amazon.

Săptămâna trecută, Walmart a raportat vânzări peste aşteptări pentru trimestrul al doilea, susţinute de numărul mai mare de vizitatori în magazine şi de creşterea vânzărilor pe site-ul modernizat al companiei.

Vânzările online ale Walmart au crescut cu 40%, după un avans de 33% în primul trimestru, dar marja brută a scăzut pentru al cincilea trimestru consecutiv.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările