China ar putea avea cinci milioane de milionari până în 2025. HSBC: Clasa mijlocie va creşte cu aproape jumătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

China îşi va dubla numărul milionarilor în condiţiile în care clasa mijlocie va creşte cu aproape jumătate în următorii cinci ani, ceea ce va stimula consumul în a doua economie a lumii, estimează banca britanică HSBC Holdings Plc, potrivit Bloomberg.

Conform sursei citate, numărul chinezilor care dispun de active de investit în valoare de cel puţin 10 milioane de yuani (1,55 milioane de dolari) ar putea ajunge la cinci milioane în 2025, de la peste două milioane în prezent. În aceeaşi perioadă, clasa mijlocie din China, care numără în prezent aproximativ 340 milioane de persoane, va creşte cu 45% până la peste 500 milioane de persoane.

„Extinderea clasei mijlocii va susţine creşterea economică pe termen mediu şi lung, iar cheltuieile de consum solide vor susţine cererea internă, încrederea companiilor şi cheltuielile de capital. Expansiunea clasei de mijloc va conduce de asemenea la majorarea importurilor de bunuri şi servicii, ceea ce va atrage companiile străine să investească în China", susţine o echipă de economiştii de la HSBC, potrivit Agerpres.

Avuţia gospodăriilor chineze ar putea creşte cu aproximativ 8,5% în fiecare din următorii cinci ani, iar activele investibile vor ajunge la 300.000 de miliarde de yuani în 2025, echivalentul a 300% din Produsul Intern Brut al Chinei din 2020.

O clasă de mijloc mai extinsă şi venituri mai mari va însemna creşterea cererii pentru bunuri şi servicii de calitate. HSBC estimează că China va înregistra o creştere a consumului său cu aproximativ 1.100 miliarde de dolari, pentru fiecare majorare cu 20 de dolari a cheltuielilor zilnice ale noii sale clase de mijloc.

Însă, pe măsură ce China devine mai bogată creşte şi decalajul avuţiei, în condiţiile în care cele mai bogate 1% dintre gospodării vor deţine 30% din avuţia Chinei. În aceste condiţii HSBC susţine că este nevoie de mai multe eforturi pentru a reduce inegalitatea veniturilor şi a-i ajuta pe cei săraci să se alăture clasei de mijloc, precum muncitorii emigranţi şi noii absolvenţi de universitate. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite