Bulgarii au negociat cu ruşii ieftinirea gazelor naturale cu 40%. România plăteşte cel mai mare preţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bulgaria a ajuns la un acord privind o reducere de 40% a preţului gazelor naturale pe care le importă de la furnizorul său dominant, Rusia, conform acordurilor pe termen lung, a anunţat marţi premierul Boyko Borissov, citat de Reuters şi Agerpres.

În mai 2018, Comisia Europeană a adoptat o decizie prin care impune grupului rus Gazprom o serie de obligaţii care răspund preocupărilor Executivului comunitar în ceea ce priveşte concurenţa şi permit fluxul liber al gazelor naturale la preţuri competitive pe pieţele gazelor naturale din Europa Centrală şi de Est (CEE).

Bulgaria este ultima dintre cele opt state din CEE care a ajuns la un acord privind reducerea preţului la gaze după acordul anti-trsut încheiat de Bruxelles cu Gazprom în 2018.

Borissov a salutat reducerea preţurilor şi le-a spus jurnaliştilor că acordul va ajuta ajuta economia statului balcanic. Analiştii apreciază că acordul este o veste bună, dar mult întârziată, deoarece în ultimii ani Bulgaria a plătit cu aproape 50% mai mult pentru gazele ruseşti comparativ alte state europene.

"În această dimineaţă, Gazprom ne-a trimis contractul semnat, care include cea mai mare reducere de preţ din toate ţările care şi-au renegociat contractele. Avem o scădere de 40%", a declarat Borissov.

Conform acordului încheiat cu Bruxellesul, Gazprom a acceptat să permită clienţilor să ceară preţuri mai scăzute când acestea se abat de la indicii de referinţă, cum ar fi cei de pe pieţele de gaze din Europa Occidentală.

Noul preţ este valabil din august 2019, iar Bulgargaz va restitui clienţilor, în special mari companii industriale şi retaileri de gaze, 150 milioane de leva.

Reducerea preţului a fost obţinută după ce Gazprom a fost de acord să lege o parte importantă a nivelului preţului de huburile europene de gaze. Parţial, preţul din contractul de gaze naturale rămâne legat de cel al preţului ţiţeiului.

"A luat mult timp Sofia să se confrunte în final cu Gazprom în privinţa preţurilor", a afirmat Martin Vladimirov de la think-tank-ul independent Center for the Study of Democracy.

Bulgaria importă 2,9 miliarde metri cubi (bcm) de gaze pe an din Rusia, conform unui contract pe termen lung valabil până în 2022.

Negocierile au fost îndelungate şi dificile şi au fost sprijinite de Comisia Europeană, a afirmat Nikolai Pavlov, şeful companiei bulgare de stat Bulgargaz.

Reducerea de preţ vine după ce anul trecut, pentru prima dată, Bulgaria a importat 0,5 miliarde bcm gaze naturale lichefiate (LNG), inclusiv din SUA.

România cumpără foarte scump

România este ţara europeană care a plătit cel mai ridicat preţ pe gazele importate, de provenienţă rusească, de 23,88 euro/MWh în al doilea trimestru al anului, cu 1 euro/MWh peste preţul achitat de bulgari şi cu nu mai puţin de 6 euro peste cel cu care Gazprom îi taxează pe maghiari, arată un raport al Comisiei Europene.

Preţul achitat de România are mai multe explicaţii. În primul rând, istoric, România importă gaz rusesc doar sezonier şi cantităţi mici în comparaţie cu celelalte state europene, care se bucură de un discount.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite