Bursele americane închid pe verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bursele americane au închis şedinţa de miercuri în urcare, în contextul în care preşedintele ales al Statelor Unite, Barack Obama, a anunţat miercuri numirea fostului preşedinte al Rezervei Federale, Paul Volcker, la conducerea noii echipe de consilieri economici, relatează AFP, citată de NewsIn.

La închidere, indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) a urcat cu 247,14 puncte, sau 2,91%, la 8.726,61 puncte.

Indicele Nasdaq, al principalelor acţiuni din sectorul tehnologic, a urcat cu 67,37 puncte, sau 4,60%, la 1.532,10 puncte, în timp ce indicele Standard & Poor's 500 a avansat cu 30,39 puncte, sau 3,53%, la 887,68 puncte.

"În ultimele luni a devenit tot mai clar faptul că ne confruntăm cu o criză economică de proporţii istorice", a declarat Barack Obama, într-o conferinţă de presă în care a anunţat formarea "Consiliului preşedintelui pentru reconstrucţia economică".

Potrivit Wall Street Journal, consiliul va fi creat după modelul unui comitet consultativ de informaţii externe înfiinţat în afara structurii guvernamentale în timpul lui Eisenhower în 1956, în plin Război Rece.

Noul consiliu va fi format din câteva personalităţi recunoscute pentru independenţa lor şi care nu vor deţine funcţii în administraţie.

"În acest moment în care se află ţara noastră, vechile moduri de a gândi şi de a acţiona nu mai funcţionează", a subliniat preşedintele ales. "Suntem chemaţi să găsim noi modalităţi de a gândi şi de a construi idei cu ajutorul unor oameni străluciţi din Statele Unite", a adăugat Obama, care va fi învestit la 20 ianuarie.

Paul Volcker, în vârstă de 81 de ani, a prezidat banca centrală americană din 1979 până în 1987, înaintea lui Alan Greenspan. Recunoscut pentru că a pus capăt unei perioade de inflaţie puternică, la începutul anilor '80, el l-a consiliat deja pe Obama de la agravarea crizei financiare, în septembrie.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite