Bursele americane au închis pe roşu
0Bursele americane au închis şedinţa de marţi în coborâre, afectate de evoluţia negativă a acţiunilor din sectorul tehnologic, în contextul în care estimările privitoare la rezultatele financiare ale multor companii americane sunt îngrijorătoare, informează AFP.
Indicele Dow Jones a închis şedinţa în coborâre cu 2,50%, până la 9.033,66 puncte, în timp ce indicele compozit Nasdaq, dominat de titlurile din sectorul tehnologic, a pierdut 4,14%, până la 1.696,68 puncte.
Indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 30,35 puncte, sau 3,08%, la 955,05 puncte.
Analiştii sunt de părere că investitorii au acţionat sub influenţa estimărilor în scădere privitoare la rezultatele financiare ale companiilor.
Sectorul tehnologic a fost afectat în mod special, în urma publicării rezultatelor sub aşteptări ale unor companii precum producătorul de componente electronice Texas Instruments, ale cărui acţiuni s-au depreciat cu 6,28%.























































