Bursa cerealelor prinde contur: Federaţia Pro Agro şi Bursa Română de Mărfuri vor lista preţurile la grâu şi porumb

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Producţia de porumb a fost, în 2013, de două ori mai mare decât cea din 2012
Producţia de porumb a fost, în 2013, de două ori mai mare decât cea din 2012

Federaţia Naţională Pro Agro a semnat, la 3 decembrie, un acord de parteneriat cu Bursa Română de Mărfuri. Proiectul are drept scop tranzacţionarea cu principalele tipuri de cereale (grâu şi porumb) şi publicarea unor cotaţii de referinţă pentru aceste tipuri de produse agricole.

Datele vor  fi transmise de către Bursa Română de Mărfuri către Pro Agro, în scopul validării cotaţiilor de referinţă pentru principalele tipuri de cereale, precum şi a a altor informaţii obţinute de reţeaua teritorială a BRM şi de alte asociaţii profesionale din domeniul agriculturii.

Ne propunem elaborarea şi perfecţionarea unui algortim de calcul al cotaţiilor şi identificarea celor mai bune soluţii pentru tranzacţionarea cerealelor. Vom colabora cu Bursa Română de Mărfuri în scopul construirii unui mediu transparent şi favorabil dezvoltării  agriculturii româneşti. Pornind de la aceste schimburi de informaţii se va crea  o bază solidă şi premisele ce asigură o creştere sănătoasă a segmentului de cereale“ a declarat preşedintele Pro Agro, Alex Jurconi.

De asemenea, cele două părţi au în vedere identificarea unui mecanism de diseminare a datelor privind principalele tranzacţii cerealiere şi nevoia de perfectare a mecanismului de raportare utilizat în prezent de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite