Bursa a revenit în forţă, SIF-urile au crescut cu aproape 11%
0Cotaţiile acţiunilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au revenit pe creştere în şedinţa de luni, iar sectorul SIF a săltat spectaculos - cu 10,90% - pe fondului entuziasmului la cumpărare, generat de planurile oficialilor europeni de salvare a sistemului financiar, informează NewsIn.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 8,49%, până la 3.458,38 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 7,95%, până la 2.596,43 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a câştigat 10,90%, până la 16.857,42 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 6,05%, ajungând la 8.249,00 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 8,40%, până la 340,73 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a crescut cu 10,52%, până la 461,66 puncte.
BVB a deschis şedinţa de luni în creştere, cu 7,23%.
Bursele europene, în creştere
Bursele europene creşteau semnificativ la ora închiderii Bursei de la Bucureşti, trase în sus de acţiunile din sectorul bancar, care s-au scumpit puternic după ce oficialii europeni au anunţat măsuri de revigorare a sistemului financiar.
Astfel, indicele bursei londoneze, FTSE, creştea cu 5,15%, până la 4.134 puncte, cel al pieţei germane, DAX, câştiga 7,89%, la 4.902 puncte, în vreme ce indicele Bursei din Paris, CAC40, urca cu 6,88%, la nivelul de 3.394 puncte.
Optimismul a revenit în pieţe după ce miniştrii de finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din G7, grupul celor mai bogate şapte ţări, reuniţi vineri la Washington, au anunţat un "plan de acţiune" în cinci puncte, prin care se angajează să împiedice falimentului oricărei bănci importante, încercând astfel să limiteze efectele crizei.
Textul G7 a deschis, de asemenea, calea pentru un plan european de salvare a băncilor. Şefii de stat şi de guvern din zona euro (Eurogrup) au adoptat duminică, după summitul extraordinar de la Paris, o declaraţie care conţine o serie de măsuri pentru susţinerea sistemului financiar.
Şi bursele americane au deschis pe verde
Bursele americane au deschis şedinţa de luni pe verde deoarece investitorii au fost impulsionaţi de deciziile guvernamentale din întreaga lume de a pompa bani în sistemul bancar împovărat, informează Reuters.
Astfel, în primele minute de tranzacţionare indicele Dow Jones creştea cu 4,78%, Standard & Poor's 500 cu 3,96%, iar indicele compozit Nasdaq cu 4,82%.























































