Bulgaria, Grecia şi Turcia vor să facă turism împreună
0Bulgaria, Grecia şi Turcia intenţionează să lanseze pachete turistice regionale, pentru a combate efectul crizei şi a atrage mai mulţi turişti, informează Novinite.
Subiectul a fost discutat la o reuniune a reprezentaţilor sectorului de turism din cele trei state organizată la Porto Carras, în Peninsula Halkidiki, unde au participat peste 60 de tour-operatori bulgari. Astfel, operatorii din Grecia şi din Turcia şi-au arătat disponibilitatea de a-i ajuta şi pe vecinii lor şi să-i trimită pe turişti care le vizitează ţările şi în Bulgaria pentru a se relaxa în staţiunile de spa. De asemenea, bulgarii le pot recomanda turiştilor să viziteze şi plajele însorite din cele două ţări vecine sau să facă un pelerinaj la mănăstirile din Grecia. Bulgaria are deja astfel de oferte. De exemplu, hotelierii din staţiunea montană Bansko, amplasată în apropierea graniţei cu Grecia, le recomandă turiştilor şi vizitele în oraşul grecesc Salonic, situat la maximum 200 de kilometri.
În plus, ar putea fi lansate iniţiative mixte în domeniul turismului medical şi religios, în vederea promovării unor destinaţii mai îndepărtate.
Participanţii au arătat că singurul impediment este regimul vizelor din Turcia.