Video Bogdan Ivan: Cel mai important este să scădem prețul la energie. Nu vor crește prețurile la gaze
0Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi într-o conferință de presă că, în prezent, cel mai important lucru pentru România este să scadă prețurile energiei electrice.

„Cel mai important lucru este scăderea prețului la energie. Dacă ne uităm la comparatorul de prețuri, ce avem acum în comparație cu ce aveam anul trecut în luna iulie vedem o discrepanță foarte mare.
După măsurile luate împreună cu cei de la ANRE, avem deja, la 6 luni distanță, oferte sub 1 leu, mult mai mici.
Avem deja o stabilitate în piața energetică și îi sfătuiesc pe români să caute în comparatorul de prețuri și să aleagă un nou furnizor cu prețuri mai mici. Este un mecanism gratuit
Practic, pentru a putea scădea prețul final, în 2026 intrăm n funcțiune cu 2880 mw capacitate de producție. Aici avem Mintia, Iernut...”, a spus ministrul.
„În momentul de față vorbim de o plafonare a prețului la producător plus tot lanțul de trasport și furnizare a gazului”, a explicat ministrul.
Legat de proiectul pus în dezbatere miercuri și retras, ministrul a spus că un angajat a avut un exces de zel și a pus „unul dintre zecile de drafturi” în dezbatere internă.
„A fost deschisă o anchetă. Cer oamenilor să ignore proiectul”, a completat el.
Ministrul a evitat să precizeze dacă prețul gazului va fi „plafonat” în sensul plafonării adaosului comercial sau se va stabili un preț reglementat, care să fie aplicat până în primăvara anului 2027.
Cadrul legislativ va fi elaborat până la finalul săptămânii viitoare
Preţurile la gazele naturale nu vor creşte, în mod cert, până anul viitor, la 31 martie, va fi o plafonare în mai multe marje, până la finalul săptămânii viitoare urmând să fie elaborat tot cadrul legislativ pentru a pune acest mecanism în piaţă, a declarat ministrul.
„În urma discuţiilor tehnice pe care le-am purtat încă din septembrie anul trecut cu toată piaţa, cu specialişti din domeniu, după o agreare la nivelul Guvernului României, suntem în faza în care oamenii de acasă trebuie să ştie că nu vor creşte preţurile la gaze naturale, în mod cert, până anul viitor, în 31 martie 2027. (...) Nu vreau să intru în detalii extrem de tehnice, pe care o să le prezint imediat după ce o să modificăm, săptămâna viitoare, actele normative, pentru că vorbim de o legislaţie foarte complexă. Pot să vă spun doar următorul lucru: în clipa în care plafonezi preţul de la producător plus tot lanţul, până la consumatorul final, este evident că ai nişte marje în care ei pot să vină cu diferite tarife, dar te asiguri că preţul final, indiferent de modul în care sunt aceste marje stabilite, nu o să depăşească preţul aflat în plată astăzi. (...) Săptămâna viitoare o să avem mai multe discuţii şi întâlniri tehnice şi până la finalul săptămânii viitoare, cel mai probabil, va fi elaborat tot cadrul legislativ pentru a pune acest mecanism în piaţă. (...) Putem să spunem generic, pentru a înţelege toţi oamenii de acasă, că va fi o plafonare în mai multe marje şi preţul va rămâne la fel ca şi astăzi", a explicat ministrul Energiei.
El a subliniat că acest lucru vine concomitent cu o perioadă în care piaţa se pregăteşte foarte mult pentru eliminarea plafonului şi pentru a-şi crea mecanisme interne şi mai ales după ce va fi o alocare suplimentară de circa 8 miliarde de metri cubi în piaţa din România, gaze care vor veni din perimetrul Neptun Deep.
„Adică o să avem mai multă lichiditate în piaţă, automat o să avem mai multe gaze, preţul o să scadă natural pe tot lanţul. Avantajul foarte mare al acestui mecanism este faptul că preţul va putea, în condiţii de concurenţă în piaţă, să ducă şi la o scădere. Adică să nu vorbim doar de un plafon care limitează creşterea, dar să vorbim inclusiv despre o scădere a preţului, în condiţiile în care deja vedem o tendinţă foarte clară în piaţă, atât pentru consumatorii casnici cât şi pentru consumatorii industriali, de a avea o scădere a preţului la gaze naturale", a adăugat Ivan.
Proiect pus din greșeală în dezbatere publică
Amintim că miercuri, la puțin timp după ce premierul Ilie Bolojan a anunțat că prețul gazelor naturale va fi administrat, nu plafonat cum este în prezent, Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică un proiect care prevede plafonarea adaosului comercial al gazelor, așa cum s-a întâmplat în cazul alimentelor de bază.
Ulterior, proiectul a fost scos de pe site-ul ministerului.
„Ministerul Energiei a gestionat, pe parcursul mai multor luni, un proces amplu de analiză a mai multor scenarii menite să asigure prețuri mai mici la energie pentru toți românii. Aceste demersuri au fost fundamentate pe consultări constante cu toți actorii relevanți din piața de energie și integrarea propunerilor primite, în cadrul unui proces tehnic intern.
Documentul postat temporar pe site a fost publicat ca urmare a unei erori materiale. Acesta a fost retras imediat ce situația a fost identificată, pentru a evita interpretări eronate”, a informat joi dimineață Ministerul Energiei.
Premierul Ilie Bolojan a vorbit despre un preț al gazului administrat
Premierul a explicat că vrea să protejeze cetățenii de o nouă creștere a inflației. Împreună cu echipa guvernamentală, inclusiv specialiști din Ministerul Energiei, a fost concepută o perioadă de tranziție în care se va renunța la plafonarea prețului la gaze, dar prețurile vor fi administrate pe întregul lanț — de la producție până la consumatorii casnici și centralele de producere a agentului termic.
„Plafonarea prețului la gaz: Trebuie să facem pași pentru a o elimina, dar trebuie să protejăm și cetățenii de posibilul puseu de inflație, care ar putea să apară pe fondul creșterii necontrolate a prețului la gaz. De asemenea, fiind un an greu, este normal să luăm aceste măsuri, având în vedere că din 2027, România va avea un avantaj important în sensul în care vom avea resurse suplimentare de gaz în Marea Neagră, ceea ce ar trebui să înlăture orice fel de probleme cu aprovizionarea, iarna, când avem ger”, a spus premierul.
Potrivit acestuia, în 2027, când România va avea această supraproducție de gaz, va putea face mai ușor liberalizarea. „Propunem ca între 1 aprilie 2026 – și 31 martie 2027 să existe o perioadă tranzitorie cu un preț ca nu va mai fi plafonat, ci va fi administrat pentru consumatorii casnici”, a adăugat Bolojan.
Premierul a afirmat că va reglementa prețul pentru consumatorii casnici pe tot lanțul, de la producător la transportatori, la distribuitori și la furnizori, astfel încât prețul să rămână stabil pe tot parcursul anului și nu vor fi alte modificări până în primăvara anului viitor.
„Prețul la gaz va fi administrat pentru toți consumatorii casnici și pentru toate CET-urile pentru cantitatea utilizată pentru generarea energiei termice. Pentru celelalte activități nu va mai exista plafon. Dar, așa cum sunt datele, majoritatea consumatorilor din economie achiziționează gaze la prețuri sub plafon. Așa protejăm populația și eliminăm problemele din anii trecuți când schemele de plafonare au făcute de așa natură încât au permis unor traderi, furnizori, să determine creșterea prețului, iar statul a trebuit să plătească diferențele de preț și avem și astăzi restanțe”, a spus premierul Ilie Bolojan.























































