BNR: Străinii au investit 2,3 miliarde de euro şi au repatriat 2,7 miliarde de euro în primele şapte luni. Datoria externă a crescut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Străinii au investit în România 2,3 miliarde de euro în perioada ianuarie-iulie 2016 şi au repatriat dividende de 2,7 miliarde de euro
Străinii au investit în România 2,3 miliarde de euro în perioada ianuarie-iulie 2016 şi au repatriat dividende de 2,7 miliarde de euro

Investiţiile străine directe au totalizat în primele şapte luni din acest an 2,34 miliarde de euro. Dar, în acelaşi timp, balanţa veniturilor primare - care include mai ales dividendele repatriate de investitorii străini - a înregistrat un deficit de 2,75 miliarde de euro potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).

„Participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,06 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 279 de milioane de euro“, arată Banca Naţională.

Anul trecut, investiţiile străine au crescut cu 25%, până la puţin peste 3 miliarde de euro, de la 2,42 miliarde de euro în 2014.

Investiţiile străine directe sunt considerate cele mai benefice investiţii realizate de companii străine într-o economie, deoarece sunt realizate pe termen lung şi au, de obicei, efecte pozitive asupra economiei ş salariilor.

Datoria externă a crescut uşor

Potrivit BNR, datoria externă totală a României, care include atât împrumuturile statului din străinătate, cât şi datoriile entităţilor private, a crescut uşor în primele şapte luni 90,04 miliarde de euro.

La finalul anului trecut, datoria externă totală a României a fost de 90,03 miliarde de euro.

Deficitul contului curent se adânceşte

În perioada ianuarie-iulie 2016, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 2,15 miliarde de euro, comparativ cu 756 de milioane de euro în perioada ianuarie-iulie 2015.

„În structură, balanţa bunurilor şi balanţa veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 1,22 miliarde de euro, respectiv cu 211 milioane de euro, balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 308 milioane de euro, iar balanţa serviciilor - un excedent majorat cu 344 de milioane de euro“, arată BNR.

Contul curent al balanţei de plăţi include sumele încasate şi cele plătite de România în relaţiile comerciale cu celelalte state.

Balanţa veniturilor primare, care include mai ales dividendele repatriate de investitorii străini, a consemnat un deficit de 2,9 miliarde de euro în primele şase luni, faţă de doar 1,9 miliarde de euro în perioada ianuarie - iunie 2015.

Majorarea deficitului de cont curent continuă tendinţa de anul trecut, când deficitul extern al României a crescut de două ori şi jumătate faţă de nivelul din 2014, până la 1,76 miliarde de euro.

Comisia Naţională de Prognoză (CNP), organismul pe care îşi bazează guvernul proiecţiile bugetare, estimează pentru acest an un deficit de cont curent de 2,08 miliarde euro, în creştere cu 18% faţă de nivelul din 2015.

După primele şapte luni, deficitul contului curent a depăşit deja nivelul estimat pentru întregul an.

Străinii au repatriat 2,7 miliarde de euro

Balanţa veniturilor primare, care include mai ales dividendele repatriate de investitorii străini, a înregistrat un deficit de 2,75 miliarde de euro în primele şapte luni, în creştere cu 8,3% faţă de perioada ianuarie-iulie 2015.

În schimb, balanţa serviciilor şi-a majorat excedentul cu 8,8%, la 4,27 miliarde de euro în perioada ianuarie-iulie 2016.

Balanţa veniturilor secundare, în care intră şi fondurile europene încasate de România, a ajuns la un excedent de 1,13 miliarde euro, cu 21% mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite