Băsescu, despre impozitarea salariilor mari ale bugetarilor: „Dacă Ponta poate, eu îl susţin“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta
Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta

Preşedintele Traian Băsescu se declară în favoarea impozitării salariilor mari din sectorul bugetar, spunând că, dacă premierul Victor Ponta va putea să introducă această măsură, el îl va susţine.

"Dacă Ponta poate, eu îl susţin", a afirmat preşedintele Băsescu, vineri seară, într-o intervenţie telefonică la RTV, întrebat despre intenţia premierului Victor Ponta de a impozita salariile mari din sectorul public.

"Ce ştim că se întâmplă în regiile statului, în instituţii care ţin de autoritatea statului, care au înţeles că, dacă sunt autofinanţate sau regii autonome, îşi pot permite orice legat de banul public, pentru că banii regiilor şi ai companiilor de stat sunt bani publici... Voi susţine, numai să-şi rezolve ei problema în inetoriorul alianţei, că, dacă şi-o rezolvă, eu nu voi fi omul care să spună «Nu-i corect». Mai ales în perioade dificile, dacă discutăm de echitate, echitatea o propovăduiesc şi popularii, şi socialiştii în Uniunea Europeană", a mai spus şeful statului.

El a apreciat că o asemenea măsură "ar fi o semnificaţie că în timpul crizei nu poate avea unul salariu de 40.000 de euro pe lună şi altul 700 de lei".

Preşedintele a mai spus că această măsură nu trebuie aplicată şi în sectorul privat: "N-avem ce căuta în sectorul privat. Aşa cum nu a atins nimeni sectorul privat când s-au făcut reduceri de salarii la stat, nu are nimeni dreptul să-l atingă nici în continuare".

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că îşi menţine intenţia de a impozita salariile şi pensiile din sectorul public care depăşesc 1.000 de euro, totodată el exprimându-şi speranţa că îi va convinge pe toţi liberalii de necesitatea ei, chiar dacă Crin Antonescu "a înţeles", dar nu este de acord.

El a răspuns astfel întrebat de jurnalişti dacă îşi păstrează intenţia de a impozita veniturile persoanelor din sectorul public care depăşesc 1.000 de euro şi dacă a reuşit să-i convingă pe partenerii de coaliţie de necesitatea introducerii acestei măsuri.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite