Revolut extinde accesul la platforma de tranzacţionare fără comisioane

Revolut extinde accesul la platforma de tranzacţionare fără comisioane

FOTO SHUTTERSTOCK

Revolut, platforma financiară globală cu peste 1 milion de utilizatori pe plan local, anunţă extinderea accesului la funcţionalitatea de tranzacţionare către utilizatorii Standard şi Premium din România.

Toţi utilizatorii români beneficiază acum de tranzacţionare fără comisioane, alăturându-se astfel sutelor de mii de clienţi Revolut din Spaţiul Economic European şi UK care se bucură de beneficiile tranzacţionării printr-o simplă apăsare de buton.
 
Utilizatorii Revolut pot să tranzacţioneze acţiuni la peste 750 de companii din Statele Unite ale Americii şi pot descărca extrase lunare direct din aplicaţie. Lista companiilor în care utilizatorii pot investi conţine companii cu nume sonore la nivel global, printre care se numără Amazon, Alphabet, Tesla, Ford, Nike, Netflix, Facebook şi multe altele. 
 
Utilizatorii Standard vor putea efectua lunar 3 tranzacţii fără comisioane, în timp ce pentru clienţii Premium numărul este de 8 tranzacţii. Fiecărei tranzacţii care depăşeşte aceste limite i se va aplica un comision de 5 RON. Utilizatorii Revolut Metal pot efectua lunar un număr nelimitat de tranzacţii fără comisioane. Revolut aplică în mod transparent o taxă anuală de custodie de doar 0,01%, raportată la valoarea totală a portofoliului fiecărui client.
 
Investitorii sunt nevoiţi adesea să cumpere cel puţin o acţiune a unei companii. Acest lucru nu constituie un impediment dacă preţul acţiunii este mic, însă acţiunile la multe companii celebre - cum ar fi Amazon - pot costa fiecare mii de dolari sau chiar mai mult. Revolut inovează acest domeniu prin faptul că le oferă utilizatorilor săi posibilitatea de a cumpăra fracţii de acţiuni pentru suma minimă de 1 dolar american. Astfel, aceştia ajung să deţină o mică parte dintr-o companie, chiar dacă nu una cu valoare ridicată.
 
Ordinele la piaţă instantanee le permit utilizatorilor Revolut să cumpere acţiuni la valoarea de piaţă actuală, iar aceştia primesc în timp real actualizări de preţ şi informaţii despre performanţa acţiunilor. Limita acestor ordine este acum de 10.000 de dolari americani (de la o limită iniţială de 1.000 de dolari americani).
 
„Am lansat platforma de tranzacţionare de acţiuni - iniţial doar pentru utilizatorii Metal - în august 2019. Reacţiile primite au fost minunate, iar utilizatorii Revolut au devenit din ce în ce mai interesaţi de această funcţionalitate, apreciind caracterul său inovator, accesibil şi incluziv. Suntem încântaţi să oferim tuturor utilizatorilor Revolut acces la bursă şi să le oferim sprijin pentru a-şi gestiona mai uşor finanţele. Vom continua să dezvoltăm platforma de tranzacţionare pentru a le permite utilizatorilor să îşi gestioneze mai eficient banii şi investiţiile cu ajutorul telefonului mobil”, a declarat Nik Storonsky, Fondator şi CEO - Revolut.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: