Ministrul Muncii: În ianuarie nu va exista pensionar cu un venit mai mic de 2.200 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook  / Marius Budăi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale
Foto: Facebook  / Marius Budăi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale

„Măsura vine să îi sprijine pe cei mai nevoiaşi dintre părinţii şi bunicii noştri. 2.500.000 de suflete din România vor avea în luna ianuarie un venit mai mare de 2.200 de lei”, a spus ministrul Muncii.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat luni seara că începând cu luna ianuarie, venitul minim încasat de un pensionar nu va fi mai mic de 2.200 lei, suma fiind totalul dintre pensie şi ajutorul social acordat pensionarilor cu pensiile cele mai mici (sub 1.600 de lei pe lună).

„Am susţinut azi în coaliţie ultima măsură din programul social care nu este transformată în act normativ, şi anume sprijinul pentru toţi pensionarii care au valoarea pensiei până în 1.600 de lei după majorarea punctului de pensie. Aceştia vor primi acel sprijin pentru a susţine facturile pe timp de iarnă. S-a mers pe principiul de solidaritate şi echitate socială. Mă bucur că toţi membrii coaliţiei au înţeles şi au acceptat această măsură”, a spus Marius Budăi.
„Măsura vine să îi sprijine pe cei mai nevoiaşi dintre părinţii şi bunicii noştri. Nu va exista în luna ianuarie nicio persoană care să încaseze ca venituri - cumulat pensie plus sprijin – mai puţin de 2.200 de lei. Deci sprijinul va creşte pentru cei cu  pensie de 1.600 de lei, până în valoarea de 1.000 de lei. Cei cu pensie de 1.000 de lei vor încasa 1.200 de lei, astfel încât cu pensia să aibă 2.200 de lei”, a adăugat ministrul.
„2.500.000 de suflete din România nu vor avea în luna ianuarie un venit mai mic de 2.200 de lei”, a mai precizat Budăi.

Ministrul Muncii a mai declarat jurnaliştilor că se aşteaptă să primească toate avizele necesare pentru emiterea ordonanţei de urgenţă cât mai repede, inclusiv pe cele solicitate la Ministerul Justiţiei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite