Bancherii, acuzaţi de lipsă de interes
Sindicaliştii şi patronatele au acuzat bancherii că preferă poziţii speculative şi că încerca să mute riscul şi garanţiile către Guvern şi Banca Naţională. „Vor să se simtă bine în
Sindicaliştii şi patronatele au acuzat bancherii că preferă poziţii speculative şi că încerca să mute riscul şi garanţiile către Guvern şi Banca Naţională. „Vor să se simtă bine în pielea de bancher.
Nu vor să se implice cu maximum de responsabilitate în economia reală“, a declarat preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin.
Acesta susţine că pe lista bancherilor nu se regăsesc angajamente, ci doar solicitări, cum ar fi reducerea rezervelor minime obligatorii şi a dobânzii de politică monetară sau garantarea operaţiunilor interbancare.
Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Graţian Gheţea (foto), a respins însă acuzaţiile : „ARB este o asociaţie profesională şi nu putem lua angajamente de cât va pune fiecare bancă în economia reală, cinci sau zece lei.
Am cerut doar să existe un plan, de infuzie de capital, pentru a susţine sistemul bancar dacă este nevoie, fără de care nicio economie nu este posibilă”, a arătat Gheţea.





















































