Banca Centrală Europeană: Băncile trebuie să se conformeze rapid noilor reguli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băncile trebuie să se conformeze noilor reguli referitoare la capital, a declarat Nout Wellink, şef al Comitetului de Supraveghere Bancară şi membru în consiliul guvernator al Băncii Centrale Europene (BCE).

Oficialul a admis că există şi unele prevederi care vizează perioade mai lungi de adaptare. Pe de altă parte, el a dat asigurări că noile reguli nu vor afecta creşterea economică, ci vor face sistemul bancar să fie mult mai rezistent în faţa crizelor financiare, transmite Mediafax.

"Dacă înainte de criză băncile aveau nivelurile de capital cerute azi, probabil că nu am fi trecut printr-o criză atât de acută", a declarat Nout Wellink.

Comitetul de Supraveghere Bancară, care reuneşte bănci centrale şi autorităţi de reglementare din cele mai mari state dezvoltate şi emergente, a încheiat recent acordul Basel III. Potrivit acestui acord, băncile trebuie să-şi tripleze până în 2015 rezervele de capital de calitate superioară, până la o rată de adecvare de 7%.

De asemenea, autorităţile bancare globale şi marile bănci centrale au decis să crească rata capitalului de bază de rang întâi (core Tier 1) de la 2% în prezent la 4,5%. Rata totală Tier 1 a fost stabilită la 6%, faţă de 4% în prezent.

Pentru a respecta aceste norme, băncile vor trebui să deţină şi un nou tip de rezervă, de "conservare a capitalului", de 2,5%, pe lângă ratele Tier1, formată din acţiuni comune.

Potrivit şefulului Comitetului de Supraveghere Bancară, autorităţile ar trebui "să determine băncile să nu plătească dividende sau bonusuri dacă nu pot respecta noile cerinţe referitoare la capitalul minim, chiar termenele legale nu au trecut".

Oficialul BCE a subliniat că autorităţile de reglementare din sistemul financiar continuă să discute despre cum ar trebui tratate băncile considerate "prea mari pentru a falimenta".

Liderii G20 vor susţine noile reguli Basel, în luna noiembrie, când se vor reuni la Seoul.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite