Nicușor Dan, primit de regele Cambodgiei la Summitul Francofoniei. Miza participării: candidatura lui Dacian Cioloș | adevarul.ro

Nicușor Dan, primit de regele Cambodgiei la Summitul Francofoniei. Miza participării: candidatura lui Dacian Cioloș

Publicat:
0
1 live

Nicușor Dan participă la summitul Francofoniei pentru a susține candidatura lui Dacian Cioloș la conducerea organizației, pentru mandatul 2027–2030. Regele Cambodgiei, Norodom Sihamoni, l-a întâmpinat duminică, 15 noiembrie, pe președintele Nicușor Dan, la debutul celui de-al XX-lea Summit al Francofoniei. 

905947046 4539559593025095 7593864240544583915 n jpeg
Foto: Facebook / Nicușor Dan

Președintele a explicat în mesajul său de ce consideră importantă candidatura susținută de România:

„Candidatura pentru cea mai înaltă poziție într-o organizație internațională de anvergură este un câștig pentru țara noastră, pentru că ne profilează pe scena mondială ca națiune pregătită să-și asume contribuții tot mai consistente la marile proiecte internaționale.”

În evaluarea lui Nicușor Dan, Cioloș propune un proiect credibil și ambițios de relansare și dezvoltare a comunității francofone. Președintele consideră că punerea lui în practică ar permite României să își sporească influența în acest spațiu, să își întărească relațiile cu statele membre și să obțină beneficii în mai multe domenii de interes.

Reuniunea are loc la Phnom Penh, în perioada 15–16 noiembrie.

912821952 1141238284941276 3346725734057700151 n jpeg
Foto: Facebook / Nicușor Dan

Decizia privind conducerea Francofoniei, pe agenda din 16 noiembrie

Dacian Cioloș, fost prim-ministru și fost comisar european, candidează pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF). Potrivit agendei summitului, prezentate de Adevărul înaintea deplasării președintelui, liderii celor 53 de state membre cu drepturi depline urmează să decidă asupra desemnării noii conduceri în sesiunea din 16 noiembrie.

Înaintea reuniunii, Republica Democratică Congo s-a declarat dispusă, în urma consultărilor cu România, să ia în considerare retragerea candidaturii Julianei Amato Lumumba și să analizeze un demers comun în favoarea lui Cioloș. După cum a relatat Adevărul pe 14 noiembrie, autoritățile congoleze au precizat că această deschidere presupune reciprocitate din partea celorlalți candidați și a statelor care îi susțin. Anunțul nu echivalează cu o retragere definitivă. La rândul său, Cioloș a pledat pentru o soluție de consens în alegerea viitorului secretar general.

Top articole

Partenerii noștri