Autorităţile aviatice din SUA cer Boeing să rezolve problema capacităţii reduse de suprimare a incendiilor la avioanele 737 Next Generation şi MAX

0
Publicat:
Ultima actualizare:
avion boeing 737 max

Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) din Statele Unite a emis o nouă directivă de siguranţă pentru avioanele Boeing 737 Next Generation (NG) şi MAX, pentru rezolvarea unei posibile probleme privind capacitatea redusă de suprimare a incendiilor, transmite Reuters.

Potrivit FAA, avioanele ar putea avea o defecţiune la controlul electronic al sistemelor de aer condiţionat al calei, care pompează aer din alte zone ale avionului.

Directiva FAA interzice operatorilor aerieni să transporte mărfuri în calele acestor avioane Boeing, cu excepţia mărfurilor neinflamabile.

Directiva se referă la toate avioanele Boeing 737 8, 737 9, şi 737 8200 MAX şi la unele avioane 737-800 şi 737-900ER.

Boeing nu a comentat măsura FAA.

Directiva se aplică pentru 663 de avioane înregistrate în Statele Unite şi aproximativ 2.204 la nivel mondial.

Operatorii aerieni trebuie să respecte directiva FAA în termen de 10 zile de la data publicării.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite