Austria vrea să impună o taxă pe profiturile marilor companii energetice

0
Publicat:

Austria ia în considerare o taxă pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice, a declarat sâmbătă vicecancelarul Werner Kogler, transmite Reuters.

bărbat care ține un bec aprons în mână, numărând și calculând bani
Austria vrea să taxeze suplimentar profiturile companiilor din energie

Politicianul de la Partidul Verzii din Austria a explicat că vrea să decidă până la începutul lui 2023 cum va fi aplicată taxa, aceasta putând fi aplicată retroactiv, pentru profiturile din 2022.

"Ceva se va întâmpla. Îndrăznesc să anunţ asta acum", a declarat oficialul austriac, la postul de televiziune Oe1.

În septembrie, Guvernul austriac a prezentat un nou pachet de sprijin, din care sunt alocaţi 1,3 miliarde de euro pentru a acoperi până la 30% din costurile cu combustibilul, gazele sau energia, din 1 februarie 2022 până în 30 septembrie 2022. 

La finalul lunii septembrie, țările UE luau în calcul amânarea cu un an a introducerii unui impozit pe profiturile excedentare pentru companiile care operează pe combustibili fosili.

Țările UE discutau la 28 septembrie despre posibilitatea introducerii unei taxe din 2023. De asemenea, este luată în considerare o opțiune în care țările vor putea alege dacă să introducă o taxă din 2022 sau 2023. În același timp, țările care au luat singure măsuri similare vor putea să nu modifice regulile existente dacă sunt recunoscute ca fiind echivalente cu normele Uniunii Europene.

Reuters nu a putut afla care țări sunt în favoarea amânării.

Anterior, Comisia Europeană a propus să se reducă consumul de energie electrică în Uniunea Europeană cu 10% până la 31 martie 2023 și să se retragă o treime din profiturile excedentare ale companiilor europene de energie și combustibili, direcționând astfel 257 de miliarde de euro pentru stabilizarea prețurilor. CE nu a prezentat nicio măsură menită să impună un plafon de preț pentru gazul rusesc sau de altă natură. Comisia propune să se utilizeze măsuri dure de reglementare a energiei non-piață în UE.

Aceste propuneri trebuie să fie aprobate de toate statele comunitare în cadrul Consiliului UE înainte de a intra în vigoare.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite