Au fost semnate contractele pentru alte două loturi din A7. Când va fi gata autostrada Pașcani-Suceava-Siret, finanțată prin programul SAFE

0
0
Publicat:

Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat, vineri, semnarea contractelor pentru tronsonul A7 Pașcani - Suceava, respectiv 62 de noi kilometri de autostradă.

Autostrada A7
Autostrada A7

„Am semnat, alături de antreprenorul român Spedition UMB, contractele pentru tronsonul A7 Pașcani - Suceava. Sunt 62 de km noi de autostradă care leagă Bucovina de Moldova şi de Muntenia. Pentru naveta care acum se face zilnic pe DN2. Pentru ambulanțele care nu vor mai pierde ore în trafic. Pentru copii care vor putea ajunge la bunici în 60 de minute în loc de patru ore. Pentru investitorii care până acum ocoleau zona. Pentru ei se construiește și această autostradă! Am ales 1 Mai, Ziua Muncii, pentru că este şi ziua celor care construiesc cu mâinile lor", a transmis Cristian Pistol, șeful CNAIR, pe pagina sa de Facebook.

La eveniment a fost prezent și premierul Ilie Bolojan.

Potrivit șefului CNAIR, în scurt timp va începe etapa de proiectare care va dura 6 luni, iar după aceea vor începe lucrările în șantier (24 de luni).

„Pas cu pas, cu termene clare, conectăm regiunile istorice ale României printr-o rețea rutieră de mare viteză", a adăugat Pistol.

Potrivit unui comunicat al companiei de drumuri, CNAIR a semnat vineri două contracte având ca obiect proiectare şi execuție „Autostrada Paşcani - Suceava Lot 1" şi proiectare şi execuție „Autostrada Paşcani - Suceava Lot 2", cu ofertantul declarat câştigător, respectiv Asocierea SA&PE Construct (lider) - Spedition UMB - Tehnostrade.

Valoarea totală a contractelor depășește 5,931 miliarde de lei fără, fără TVA (circa 1,16 miliarde de euro), din care 3,068 miliarde lei, fără TVA (601,6 milioane de euro) pentru Lotul 1 (33 km), iar 2,863 miliarde de lei, fără TVA (561,4 milioane de euro) pentru Lotul 2 (29 km).

Perioada de garanție a lucrărilor ofertată conform factorului de evaluare este de 10 ani.

În prezent, obiectivul de investiții este finanțat din fonduri europene nerambursabile - Programul Transport 2021-2027, iar ulterior va fi finanțat prin Instrumentul Financiar SAFE (Acțiunea pentru Securitatea Europei).

Ce lucrări se execută

Pe Lotul 1 se vor realiza 28 de lucrări de artă, printre care două viaducte şi un pasaj de o complexitate tehnică ridicată, după cum urmează: viaduct pe autostradă km 0+295 peste vale, DJ208 şi CF517, în lungime de 1.049,80 metri; viaduct pe autostradă km 1+684 peste vale, drum local şi râul Ruja, în lungime de 604,60 metri; pasaj pe autostradă km 13+148 peste pârâul lui Pulpa, DJ208S şi CF500, în lungime de 868 metri.

Lotul 1 al Autostrăzii Paşcani - Suceava începe de la Nodul Rutier Paşcani (din nord-vestul municipiului Paşcani) care aparţine tronsonului anterior al autostrăzii A7 Bacău - Paşcani şi se termină cu sensul giratoriu de la DJ 208C, la nodul rutier Roşcani.

Totodată, în cadrul acestui obiectiv de investiţii vor fi realizate trei noduri rutiere, după cum urmează: Nodul Tătăruşi - Heci, km 9+700, la intersecţia cu DJ 208F (Fântâna Mare - Heci - Lespezi), Nodul Dolhasca, km 23+725, la conexiunea cu DJ 208I (Siliştea Nouă - Budeni), pe partea stângă a cursului inferior al râului Siret, pe raza UAT Oraş Dolhasca şi Nodul Roşcani, care va asigura, atât ieşirea de pe autostradă, cât şi intrarea pe aceasta.

Lotul 2 presupune realizarea a 44 de lucrări de artă, printre care două structuri de o complexitate tehnică ridicată: pod pe autostradă, km 34+414, peste râul Siret şi DJ208C, în lungime de 845,10 metri; pasaj pe autostradă, km 47+994, peste CF511, în lungime de 625,10 metri.

Lotul 2 al Autostrăzii Paşcani - Suceava începe de la Nodul Rutier Roşcani şi continuă aproximativ paralel cu râul Suceava. Traseul ocolește comunele Fântânele, Salcea şi localitatea Plopeni. La km 52+515 este propus un nod rutier tip B la intersecția cu DJ208B, între localitățile Vereşti şi Dumbrăveni.

Traseul continuă spre vest, ocolind prin partea de sud-vest Aeroportul Internațional Suceava şi are punctul de final în estul localității Suceava, la km 61+970,73, unde se conectează cu tronsonul Suceava - Siret. În zona acesta se va realiza un nod rutier de tip "Treflă completă", care va realiza conectivitatea cu Aeroportul Internațional Suceava şi DN29, printr-un drum de legătură în lungime de 5,2 km, prevăzut cu două benzi de circulaţie.

Totodată, vor fi realizate trei noduri rutiere: Nodul Roşcani, care va asigura, atât ieşirea de pe autostradă, cât şi intrarea pe aceasta, Nodul rutier Dumbrăveni, la km 51+215, intersecţia cu DJ 208B (Vereşti - Dumbrăveni), în sudul localităţii Dumbrăveni şi Nodul rutier Aeroport Suceava, în vederea asigurării conexiunii cu Aeroportul Internaţional Suceava şi DN29.


Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite