ArcelorMittal a confirmat decizia de a opri definitiv producția la combinatul siderurgic din Hunedoara. Ce spune despre ofertele celor au vrut să achiziționeze fabrica

0
Publicat:

Compania ArcelorMittal a confirmat, vineri, 17 octombrie, decizia sa finală de a opri definitiv producţia la fabrica sa din Hunedoara, care produce corniere si profile comerciale pentru pieţele de energie, construcţii şi infrastructură.

Combinatul siderurgic din Hunedoara  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (17) JPG

Producţia combinatului este oprită din data de 5 septembrie, „după o perioadă prelungită de condiţii de piaţă foarte dificile” se arată într-un într-un comunicat transmis vineri de ArcelorMittal.

„În urma anunţului de închidere, ArcelorMittal Kryvyi Rih din Ucraina şi un potenţial cumpărător extern şi-au exprimat interesul pentru achiziţionarea fabricii din Hunedoara. ArcelorMittal a avut mai multe interacţiuni cu aceste companii. Drept urmare, a fost evaluat în profunzime un nou model de afaceri bazat pe fluxul de oţel semifabricat de la ArcelorMittal Kryvyi Rih la Hunedoara, care să permită reluarea operaţiunilor de laminare. După o analiză atentă efectuată în ultimele săptămâni, conducerea a ajuns la concluzia că această propunere nu ar permite ArcelorMittal Hunedoara să producă în mod sustenabil şi profitabil", precizează compania.

„Presiune tot mai mare din partea importurilor la prețuri mici din afara UE”

Potrivit companiei, „reluarea operaţiunilor fără o justificare financiară garantată ar fi iresponsabilă faţă de angajaţi şi părţile interesate”.

„Fundamentele economice rămân nefavorabile din cauza condițiilor de piață foarte dificile, determinate de prețurile foarte mari la energia electrică și de presiunea tot mai mare din partea importurilor la prețuri mici din afara UE”, se mai arată în comunicat.

„Sunt vremuri dificile pentru angajații ArcelorMittal Hunedoara” 

ArcelorMittal precizează că a oferit angajaților un pachet îmbunătățit de plecari voluntare pentru angajatii cu contracte pe termen nedeterminat, precum și plăți compensatorii unui anumit grup de angajați cu contracte pe termen limitat și își menține angajamentul de a sprijini toți angajații pe parcursul acestei tranziții.

„Sunt vremuri dificile pentru angajații ArcelorMittal Hunedoara și pentru numeroasele persoane și companii din regiune conectate la fabrica noastra. Deși am analizat cu seriozitate și amănunțit potențialele alternative la închidere, perspectivele pentru ArcelorMittal Hunedoara sunt prea firave pentru a fi considerat un model de afaceri in care sa se poate justifica investitiile ulterioare. Ne concentrăm acum pe sprijinirea tuturor angajaților și contractorilor în această perioadă”, a declarat Sanjay Samaddar, CEO, ArcelorMittal Europe – Produse Lungi, potrivit comunicatului.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite