ANRE admite că facturarea estimată este o povară pentru consumatori. „Să ieşim din acest cerc vicios”

0
Publicat:

Facturarea estimată la energie continuă să fie o problemă pentru consumatori, în special pentru cei cu venituri reduse, a declarat marți Mircea Man, secretar general al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE). Oficialul a explicat că renunțarea la acest sistem este dificilă în lipsa contoarelor inteligente și a citirilor frecvente ale consumului.

Citirea consumului se face o dată la trei luni. FOTO Shutterstock
Citirea consumului se face o dată la trei luni. FOTO Shutterstock

Man a subliniat că, în prezent, citirea consumului se face o dată la trei luni, iar obligarea distribuitorilor să efectueze citiri lunare ar duce la creșterea tarifelor.

„Cu ceea ce eu personal nu sunt de acord şi se supără lumea când o spun, cu estimatul. În momentul în care îţi vine o factură de estimat, în contractul pe care îl semnează fiecare client final, fie el casnic sau industrial, există posibilitatea asta. Dar nu a ajuns să-mi facă citirea şi-mi face un estimat pe trei luni. Estimatul e o sumă, dar de fapt e un împrumut de la mine. E un împrumut fără garanţii, fără discuţii, e un împrumut”, a spus, în cadrul evenimentului „Energy Forum – Ediția a XV-a”, reprezentantul ANRE, potrivit Agerpres.  

Secretar general al ANRE a arătat că, în țările occidentale, consumatorii sunt avertizați lunar dacă depășesc un anumit nivel de consum, însă un astfel de sistem este greu de implementat în România fără digitalizarea completă a infrastructurii.

Consumatorii vulnerabili, cei mai afectați

Mircea Man a atras atenția că facturarea estimată afectează în mod disproporționat persoanele cu venituri mici și a precizat că ANRE își propune să renunțe la facturarea estimată, însă acest lucru depinde de extinderea contoarelor inteligente și de posibilitatea autocitirii regulate.

E o mare preocupare a autorităţii să ieşim din acest cerc vicios pentru că estimatul în sine nu face altceva decât să îmi vină mie, Mircea Man, şi să-mi spună: ai de plătit 3.000 de lei. Eu probabil că-i plătesc, dar în momentul în care este un estimat la un venit de 1.000 de lei şi estimatul e de 500 lei, mi se pare foarte greu de plătit. Adică încercăm să ajungem în etapa în care să nu mai discutăm de estimat", a adăugat Mircea Man.

ANRE: Peste 78.000 de ATR-uri emise, însă mai puțin de 8.000 pot deveni funcționale. Autoritatea propune garanție de 20% și anularea acordurilor inactive

Secretarul general al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) a mai semnalat că peste 78.000 de acorduri tehnice de racordare (ATR) au fost emise în România, însă mai puțin de 8.000 dintre acestea au șanse reale să se concretizeze în proiecte funcționale, potrivit Agerpres.

Man a explicat că numărul mare de acorduri blocate împiedică dezvoltarea unor noi capacități de producție, în condițiile în care multe ATR-uri sunt deținute de investitori care nu au demarat lucrările.

„Sunt peste 78.000 de ATR-uri emise, dar sub 8.000 au posibilitatea reală să funcționeze. Nu putem continua așa, trebuie să facem curățenie în aceste ATR-uri”, a declarat oficialul ANRE, în cadrul evenimentului „Energy Forum – Ediția a XV-a”.

El a comparat situația cu perioada în care microhidrocentralele erau rezervate „pe hârtie” de investitori care ulterior căutau finanțare, blocând accesul altora.

Garanție de 20% și anularea ATR-urilor inactive

ANRE a publicat în consultare o modificare de regulament care prevede: introducerea unei garanții de 20% pentru noile capacități de producție, pentru a demonstra seriozitatea investitorilor și anularea, în termen de un an, a ATR-urilor existente pentru care nu sunt prezentate dovezi privind începerea sau avansarea investițiilor.

„Nu este normal ca un investitor cu finanțare și proiect solid să fie obligat să suporte costuri suplimentare pentru întăriri în rețea, în timp ce alții blochează capacități fără să facă nimic”, a subliniat Man.

Secretarul general al ANRE a precizat că autoritatea primește numeroase cereri pentru noi capacități de producție, însă filtrarea acestora este esențială pentru a evita blocajele.

„Am introdus inițial un filtru de 5% privind sursa finanțării, dar nu a fost suficient. Garanția de 20% este necesară pentru a ne asigura că proiectele vor fi duse la capăt”, a spus el.

ANRE intenționează ca, prin aceste măsuri, distribuitorii și Transelectrica să poată acorda ATR-uri doar investitorilor care pot demonstra capacitatea financiară și tehnică de a realiza proiectele.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite