Alertă. Anunţuri false de angajare, în care românii erau îndemnaţi să trimită datele personale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
locuri de munca angajari cereri anunturi

Furnizorul de servicii de recrutare Adecco a avertizat, vineri, că mai multe anunţuri false de angajare au fost publicate pe platforme destinate anunţurilor online, iar persoanele interesate erau îndemnate să achite o taxă în acest sens. Compania a cerut înlăturarea anunţurilor.

„În ultimele zile, au fost aduse în atenţia companiei Adecco mai multe anunţuri false de angajare, publicate pe platforme destinate anunţurilor online, care îndemnau persoanele dornice de găsirea unui loc de muncă să achite o taxă în acest sens şi să transmită copii după actele de identificare prin intermediul diferitelor aplicaţii (WhatsApp) sau canale de Social Media (Facebook)”, se arată în comunicat.

Persoanele care au publicat anunţurile s-au folosit de identitatea Adecco şi au încercat să se prezinte drept angajaţi ai companiei.

„În urma acestor atenţionări, reprezentanţii companiei au sesizat platformele respective pentru înlăturarea acestor anunţuri cât şi au început demersurile legale pentru ca astfel de tentative de fraudă să fie descurajate pe viitor”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii companiei menţionează că, în toate procesele de recrutare desfăşurate de companie, niciun reprezentant Adecco nu percepe taxe/comisioane de la posibili candidaţi şi nici nu solicită transmiterea de date personale prin platforme sau aplicaţii nesecurizate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite