Studiu: 70% din români cred că sunt prea multe reclame în online

Studiu: 70%
din români cred că sunt prea multe reclame în online

Peste două treimi (70%) dintre românii din mediul urban sunt de părere că există prea multe reclame în mediul onlineşi, mai mult decât atât, 75% dintre români cred că reclamele din online sunt repetitive, în timp ce 59% le consideră plictisitoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui studiu realizat de compania iSense Solutions, consumatorii iau atitudine împotriva mărcilor atunci când promovarea lor în mediul online devine prea agresivă. Astfel, 67% dintre aceştia spun că le evită, 24% încetează să mai cumpere produsul/serviciul respectiv, iar 20% indică marca drept un exemplu prost. De asemenea, în 2017, mai mulţi români au declarat că au instalat programe de Adblock în comparaţie cu anul trecut (32% faţă de 19% în 2016).

În acelaşi timp, consumatorii ar fi mai atenţi la conţinutul publicat de o marcă în mediul online dacă acesta ar fi util pentru ei (75%), dacă i-ar surprinde (48%) sau dacă ar fi amuzant (34%).

„Este în continuare o mare provocare pentru branduri să găsească acel conţinut care nu doar să ajungă la publicul vizat, ci şi să-i menţină atenţia. Pe măsură ce este expus la tot mai multe informaţii în mediul online, consumatorul devine tot mai puţin dispus să-şi piardă timpul cu mesaje care nu-i răspund nevoilor de informare sau relaxare sau cu care pur şi simplu nu rezonează. De aceea, recomandăm ca strategiile de promovare ale brandurilor să fie centrate pe conţinut valoros şi relevant, având la bază analize complexe ale targetului”, afirmă Traian Năstase, Managing Partner iSense Solutions.

Conţinut inutil

Totodată, studiul arată că principalele situaţii în care românii încetează să mai urmărească o marcă pe Facebook (unfollow) sunt: conţinutul promovat nu este util pentru ei (55%), marca este plictisitoare (31%) sau promovarea în exces (29%). În schimb, aceştia ar vrea să afle mai multe informaţii despre o marcă dacă acestea ar fi împărtăşite de un expert/specialist în domeniu (70%), marcă (52%), de oameni obişnuiţi (46%) sau de celebrităţi (22%).

Interacţiunea dintre companii şi public este foarte importantă în mediul online, luând în considerare că 28% dintre români sunt enervaţi atunci când o marcă nu le răspunde la comentarii sau la întrebări. Aproape o treime dintre respondenţi (28%) ar vrea ca marca să le răspundă în timp real, 20% - în câteva minute, 16% - după câteva ore, iar 31% - în aceeaşi zi.

Calitatea, principalul motiv pentru recomandare                                

În plus, pentru 8 din 10 români, calitatea este principalul motiv care i-ar determina să recomande un produs/serviciu de la o anumită marcă.  De asemenea, pentru 76% dintre respondenţi, recomandarea unei persoane cu care împărtăşeşte aceleaşi valori i-ar determina să cumpere un produs/serviciu de la o anumită companie, în timp ce un sfert dintre români (26%) a cumpărat de la o anumită marcă în urma unei recomandări.

Românii consideră că o marcă sinceră ar trebui să aibă principii morale şi să nu fie interesată doar de profit (79%), n-ar trebui să-şi exploateze angajaţii (74%), ar trebui să-şi recunoască greşelile şi să încerce să le îndrepte (73%), dar şi să nu promită ce nu poate face (69%).

Topul celor mai apreciate branduri online, în urma menţiunilor spontane ale consumatorilor, arată astfel: eMAG (1), Coca Cola (2), Samsung (3), Vodafone (4), Fashion Days (5), Orange (6), Facebook (7), H&M (8), Telekom (9), Elefant.ro (10), Catena (11), Lidl (12), Dacia (13), KFC (14), Nivea (15), ING (16), Altex (17), Kaufland (18), McDonald’s (19), Cora (20). 

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions, special pentru Digital Marketing Forum, pe un eşantion de 1.051 de respondenţi, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările