Rompetrol Rafinare a raportat pierderi de 26,9 milioane dolari în primele nouă luni ale anului

Rompetrol Rafinare a raportat pierderi de 26,9 milioane dolari în primele nouă luni ale anului

Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a raportat pierderi de 26,9 milioane dolari în primele nouă luni ale anului, rezultat puternic afectat de volatilitatea pieţei de profil, de la un profit net de 33,29 milioane dolari în perioada similară a anului trecut, se arată într-un comunicat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Compania a înregistrat în primele nouă luni din acest an o cifră de afaceri brută de peste 3,9 miliarde dolari, în scădere cu 6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Aceasta a fost influenţată, în principal, de scăderea cotaţiilor de piaţă ale produselor petroliere faţă de cele înregistrate în perioada similară a anului trecut, spun reprezentanţii companiei.

„În acelaşi timp, rezultatul operaţional consolidat (EBITDA) a depăşit 100 de milioane de dolari, iar rezultatul net consolidat a consemnat o valoare negativă de 26,9 milioane dolari, puternic afectat de volatilitatea pieţei de profil”, se arată în comunicat.

Independent de activitatea operaţională, rezultatele consolidate au fost impactate de mediul de piaţă şi de presiunea marjelor brute de rafinare, care în primele luni ale anului au scăzut substanţial, de la 51,3 dolari/t, la 37,6 dolari/t, mai informează compania.

Compania şi-a propus pentru 2019 investiţii totale de peste 60 de milioane de dolari, în cele trei unităţi de producţie din Năvodari şi Ploieşti.

Valoarea exporturilor realizate de rafinăriile Petromidia, Vega şi Divizia de Petrochimie a Rompetrol Rafinare, a atins în primele nouă luni 1,15 miliarde dolari.

La nivelul rafinăriei Petromidia, au fost procesate 4,756 milioane tone de materie primă, cel mai ridicat rezultat atins de rafinăria Petromidia, pentru o perioadă de nouă luni, cu 18.000 tone în plus comparativ cu recordul istoric de anul trecut. În ceea ce priveşte rafinăria Vega (cea mai veche unitate de procesare din Romania - din anul 1905), procesarea totală de materie primă în primele luni din 2019 a fost de 324.663 tone, record pentru perioada ianuarie – septembrie.

Producţia totală de polimeri în segmentul de petrochimie a fost de 92,2 kt, în scădere cu 22,4% faţă de primele nouă luni din 2018. Scăderea producţiei de polimeri a fost determinate, în principal, de rata de funcţionare scăzută în instalaţiile de polilietilenă, ca urmare a condiţiilor nefavorabile de piaţă.

La sfârşitul lunii septembrie 2019, segmentul de distribuţie al Rompetrol Downstream cuprindea 944 puncte de comercializare - staţii proprii, staţii partener, staţii expres şi baze interne.

Rompetrol Rafinare a plătit la bugetul de stat peste 453 milioane dolari în trimestrul III 2019 şi peste 1,18 miliarde dolari în primele nouă luni ale anului 2019.

Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Ministerul Energiei (44,7%).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: