Popescu: Romgaz negociază cu americanii preluarea participaţiei deţinute de Exxon la Marea Neagră

Popescu: Romgaz negociază cu americanii preluarea participaţiei deţinute de Exxon la Marea Neagră

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat miercuri că Romgaz negociază cu americanii de la Exxon preluarea întregului pachet de acţiuni pe care aceştia îl deţin la Neptun Deep din Marea Neagră.

Ştiri pe aceeaşi temă

“Romgaz în momentul de faţă negociază achiziţia acţiunilor pe care îl deţine Exxon. Am spus că dacă americanii de la Exxon doresc să iasă din acest proiect de investiţii, atunci Romgaz este interesat şi discută să achiziţioneze întregul pachet le care Exxon îl deţine în explotarea gazelor din Marea Neagră. Eu cred că Romgaz este o companie puternică, care poate împreună cu Petrom să exploateze în condiţii de egalitate gazele din Marea Neagră. (…)
 
Romgaz este o companie cu o capacitate financiară extraordinar de mare, poate chiar mai mare decât a Petrom. Să nu subestimăm Romgaz. (…) Romgaz este suficient de solvabilă, în aşa fel încât să poată să achiziţioneze şi după achiziţionare să participe la această investiţie”, a declarat miercuri ministrul Economiei.
 
Romgaz a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit net de 941,9 milioane lei, mai mic cu 20,52% comparativ cu perioada similară din anul trecut, iar afacerile au scăzut cu 23%, la 2,91 miliarde lei.
 
Producţia de gaze naturale a fost de 3,19 miliarde metri cubi, fiind cu 19%, respectiv 751,8 milioane mc sub cea înregistrată la 9 luni 2019. Cantitatea de energie electrică produsă în primele 9 luni din 2020 a fost de 617,87 GWh, cu 111,5% mai mare (+325,76 GWh) faţă de perioada similară a anului trecut.
 
Compania are aproximativ 6.200 de angajaţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările