Glovo a lansat un serviciu de livrare rapidă: produsele aduse la uşă în mai puţin de 30 de minute

Glovo a lansat un serviciu de livrare rapidă: produsele aduse la uşă în mai puţin de 30 de minute

Glovo lansează  joi noua sa divizie de business,  Q-Commerce, care marchează o nouă etapă în livrarea la cerere şi care oferă posibilitatea de a livra „orice” în numai treizeci de minute sau mai puţin.

În parteneriat cu unele dintre cele mai mari branduri din retail la nivel global, precum Unilever, Nestle, L’Oréal şi supermarketuri, printre care Walmart şi Kaufland, Q-Commerce - abrevierea pentru Quick Commerce (comerţ rapid) - conectează utilizatorii nu doar cu restaurante şi supermarketuri, ci cu orice tip de produs, din categorii precum muzică, jucării, cărţi, flori şi magazine de cosmetice. Pe plan local, Glovo continuă planul de expansiune, adăugând în permanenţă parteneri relevanţi în aplicaţie, precum Kaufland, Cora, IKEA, evoMag, Yves Rocher, etc. 
 
Glovo este un serviciu de livrare care a avut încă de la înfiinţarea sa mai multe categorii disponibile, compania fiind cu mult înaintea industriei din care face parte. Pe plan local, compania a înregistrat o creştere de 680% de la un an la altul şi va încheia anul 2020 cu aproape 1 milion de comenzi de cumpărături livrate. La nivel global, Glovo a livrat deja peste 12 milioane de comenzi în mai multe categorii, iar în 2019 a înregistrat o rată de creştere de peste 300% în raport cu anul precedent. 
 
Daniel Alonso, Director Global Q-Commerce Glovo, declară: „Odată cu închiderea magazinelor şi a carantinei la nivel global, consumatorii doresc şi se aşteaptă ca articolele să fie livrate la uşa lor. Această nouă realitate a generat şi  noi cerinţe din partea oamenilor, care nu mai vor să aştepte 24 sau 48 de ore pentru o livrare, ci doar câteva minute. Glovo se angajează să livreze în 30 de minute sau mai puţin, în cazul produselor disponibile în zona de Q-Commerce. Pe măsură ce continuăm să extindem oferta, suntem încântaţi să lansăm Q-Commerce în alte părţi ale Spaniei, dar şi în restul Europei şi în Africa, pe parcursul următoarelor 12 luni.”
 
Victor Răcariu, General Manager Glovo CEE, completează: „Este un demers foarte curajos şi extrem de util, având în vedere contextul pandemic şi schimbările din stilul de viaţă al oamenilor. Pe plan local, am început să implementăm acest nou proces şi suntem încrezători că îl vom lansa curând şi pe piaţa din România. Cât despre paşii următori pe care ni i-am asumat în acest proces de extindere şi îmbunătăţire a serviciului, vom dedica mai multe resurse zonei de retail şi vom creşte numărul partenerilor relevanţi din aplicaţie.”
 
Glovo este o platformă de livrare rapidă care îţi permite să cumperi, să trimiţi şi să primeşti orice produs, din şi în perimetrul oraşului în care te afli. Lansată în Barcelona, compania este prezentă în 548 oraşe din 19 ţări din Europa, Orientul Mijlociu, America de Sud, Africa şi Africa Subsahariană. Glovo are peste 2,5 milioane de utilizatori lunari activi, 50.000 de curieri activi şi peste 25.000 de parteneri asociaţi din întreaga lume.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările