Fabrica de zahăr Luduş îşi va închide toate liniile de producţie şi îşi va concedia toţi angajaţii

Fabrica de zahăr Luduş îşi va închide toate liniile de producţie şi îşi va concedia toţi angajaţii

Fabrica de zahăr Luduş închide toate liniile de producţie şi îşi concediază toţi angajaţii, decizia fiind luată de patronii francezi, potrivit unor documente analizate de profit.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Patronii francezi ai fabricii de zahăr Luduş (Gigantul francez Tereos) au semnat actul care aprobă închiderea tuturor liniilor de activitate ale fabricii de zahăr de la Luduș, inclusiv liniile de producţie, ambalare şi logistică, şi iniţierea, în etape, a procesului de concediere colectivă a angajaţilor, Consiliul de Administraţie fiind împuternicit să stabilească graficul de închidere şi concediere, scrie profit.ro.
 
Consiliul a fost împuternicit şi să valorice/transfere activele fabricii, inclusiv prin dezasamblări sau demolări, relevă date analizate de Profit.ro.
 
Potrivit primarului Luduşului, Ioan Cristian Moldovan, în zona fabricii de zahăr există 25 de hectare de teren ce vor fi scoase la vânzare de proprietarii franceezi după demolarea clădirilor, destinaţia terenului fiind exclusiv industrială, nu rezidenţială sau comercială.
 
În urmă cu aproape 2 săptămâni, reprezentanții Ministerului Agriculturii anunţau că negociază pentru menținerea activității fabricii înfiinţată în 1960.
 
Fabrica de zahăr din Luduş funcţionează din 1960, fiind fosta Întreprindere pentru Industrializarea Sfeclei de Zahăr Luduş – IIS Zahăr Luduş -, denumire schimbată în 1991 în SC Zahărul, şi este una din cele 4 fabrici de zahăr care mai există în România (din cele 39 care existau în 1990). La momentul preluării, Zahărul Luduş, denumită ulterior Tereos Romania, avea o cifră de afaceri de 171,6 milioane lei şi un profit net de 30,5 milioane lei. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările