Adevărul Europa: Cele zece "porunci" ale UE pentru bugetele ţărilor europene
0Comisia Europeană a stabilit zece măsuri pentru creştere economică şi stabilitate care trebuie să se regăsească în reformele structurale din toate statele membre. Executivul European a anunţat ieri cele mai importante zece măsuri de care fiecare stat membru trebuie să ţină cont atunci când îşi construieşte bugetul naţional.
Cele zece recomandări trebuie să aibă ca rezultat consolidarea fiscală, scăderea ratei şomajului şi creştere economică. Măsurile propuse de Comisia Europeană (CE) au în vedere punerea în aplicare a unei consolidări fiscale riguroase, corectarea dezechilibrelor macroeconomice, stabilitate în sectorul financiar şi acţiuni pentru a face atractivă piaţa muncii.
De asemenea, sunt vizate reformarea sistemelor de pensii, reintegrarea şomerilor pe piaţa muncii, concilierea securităţii şi a flexibilităţii, exploatarea potenţialului pieţei, atragerea capitalului privat pentru finanţarea creşterii economice şi asigurarea accesului la energie eficientă din punct de vedere al costurilor.
Buget naţional cu reguli UE
„Începem o nouă etapă şi încercăm să îmbunătăţim modul în care ne gestionăm şi coordonăm economiile în Uniunea Europeană. Este prima dată când vom institui acest nou instrument al guvernanţei comune", a declarat ieri José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, la prezentarea Raportului anual de creştere economică. Acest instrument va ajuta UE să modifice modul în care guvernele îşi vor gândi bugetele.
Nu măriţi taxele, măriţi baza de impozitare!
Barroso a adăugat că, începând cu acest an, fiecare stat membru, în procesul de luare a deciziilor bugetare la nivel naţional, va avea şi o abordare europeană. Comisarul pentru afaceri şi pieţe monetare, Olli Rehn, a explicat măsurile ce ţin de consolidarea fiscală. Recomandările au ţinut cont de situaţiile bugetelor naţionale.
„Impozitele indirecte sunt mai bune decât cele directe, iar baza fiscală trebuie extinsă", a spus Rehn. El recomandă statelor membre UE să nu crească impozitele. „Fără consolidare fiscală suntem la mila pieţei şi Europa va stagna, iar datoriile naţionale vor creşte", a avertizat Olli Rehn.
Citeşte pe Adevărul Europa ce se întâmplă dacă Europa are ţări cu economii vulnerabile
Consolidarea trebuie să treacă, în 2011, în toate statele UE, de 0,5% din PIB-ul naţional, a mai spus Rehn. Toate statele membre ar trebui să-şi ajusteze cheltuielile, protejându-lepe cele benefice din punct de vedere al creşterii economice: cum sunt cele din educaţie sau inovaţie.
Nu impozitaţi munca. Daţi stimulente!
Prin acelaşi raport, CE propune reforme „dureroase, dar necesare" pentru a face piaţa de muncă mai atractivă şi sistemele de pensii mai eficiente. Scopul noilor reforme propuse de CE este să atragă oamenii pe piaţa muncii până la o rată de ocupare de 75% până în 2020.
„Reformele trebuie să continue pentru a îmbunătăţi capacitatea oamenilor de a se întoarce pe piaţa de muncă, prin crearea unor stimulente", a spus László Andor, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune.
Comisia Europeană propune statelor membre să îşi încurajeze cetăţenii, prin măsuri legislative, să îşi deschidă o afacere. De asemnea, reducerea impozitelor pe piaţa muncii ar trebui să fie o prioritate pentru toate statele membre.
Angajare la vârsta a treia
Pentru a face reformele de pensii mai eficiente, CE recomandă statelor membre să mărească vârsta de pensionare, să creeze mijloace de angajare special pentru muncitorii peste vârsta medie şi să încurajeze fondurile de pensii private.
Pentru a-i încuraja pe şomeri să revină pe piaţa de muncă, sistemul de beneficii al statului ar trebui să ofere o „recompensă" acestora sau să-i încurajeze să devină persoane fizice autorizate. În acelaşi scop, beneficiile pentru şomeri ar trebui să fie acordate şi în funcţie de eforturile pe care o persoană le face în a caută un loc de muncă şi a se pregăti suplimentar studiilor. A contribuit Ana Tolbaru
Ţinte pentru România
Raportul de creştere economică în UE fixează ca ţinte pentru România creşterea ratei de angajare la 70% (în prezent este de 58,5%) şi creşterea cheltuielilor cu cercetarea şi dezvoltarea economică la 2% faţă de 0,48%. De asemenea, numărul persoanelor aflate la limita sărăciei trebuie să fie în jur de jumătate de milion. În prezent, aproape jumătate din populaţia României trăieşte la limita sărăciei potrivit statisticilor de la sfârşitul lui 2009.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României a anunţat priorităţile pentru economia ţării. Citeşte aici de unde vin banii