Aderarea capital de imagine pentru Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri din Sibiu
0şi reprezentanţii bursei sibiene mizează pe creşterea climatului de încredere a potenţialilor investitori, care ar putea determina o ascensiune semnificativă a nivelului de investiţii şi a
şi reprezentanţii bursei sibiene mizează pe creşterea climatului de încredere a potenţialilor investitori, care ar putea determina o ascensiune semnificativă a nivelului de investiţii şi a numărului de investitori.
La nivelul burselor internaţionale, derivatele cumulează ponderi care ajung şi la 65% din volumul şi valoarea tranzacţiilor pe piaţa de capital. Reprezentanţii pieţei la termen îşi propun să ajungă la astfel de performanţe în perioada postaderare. "Pe de altă parte, faptul că România va fi o ţară cu drepturi depline a Uniunii Europene se va constitui ca un imens capital de imagine ce poate fi exploatat şi de bursa sibiană, atât prin atragerea de investitori străini, cât şi pe viitor, de posibili emitenţi", spune Teodor Ancuţa, preşedintele BMFMS. De fapt, acestea sunt şi obiectivele bursei sibiene pentru 2007. "În acelaşi timp, introducerea unei pieţe spot este una dintre priorităţile noastre imediate. De asemenea, avem proiecte şi pentru dezvoltarea şi consolidarea pieţei prin diversificarea produselor", subliniază Ancuţa. După eşuarea, în acest an, a fuziunii cu bursa din Bucureşti, bursa din Sibiu exploatează posibilitatea colaborării cu alte burse. "Pentru următorii ani, nu excludem niciun fel de parteneriat sau colaborare cu orice entitate bursieră interesată de piaţa derivatelor din România", declară preşedintele bursei sibiene. (Raluca Bâra)























































