Acţiunile SIF s-au prăbuşit cu 13,5%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) s-au prăbuşit miercuri cu 13,52%, declinul ducând în jos, în medie cu 4,13%, şi cotaţiile celorlalte titlurilor de la Bursă, într-o piaţă dominată de ordine de vânzare, însă cu o lichiditate redusă, de 18,5 milioane lei.

La finalul şedinţei, indicele BET-FI a avut cel mai redus nivel al ultimilor patru ani şi cinci luni, o valoarea mai mică a fost consemnată la 7 iunie 2004.

Ordinele de vânzare au depăşit cu mult cererea încă de la deschidere, astfel că după primele 30 de minute de tranzacţionare indicele general a coborât cu 2,3% faţă de valoarea de marţi.

După o scurtă revenire, în care piaţa recuperat o parte din declin, la ora 11:30 au apărut noi ordine de vânzare şi, în consecinţă, Bursa a reluat tendinţa descendentă. Scăderile s-au accelerat , iar cu puţin după ora 16:00 indicele general a avut cel mai redus nivel, respectiv cu 5% sub referinţă.

Investitorii au pus presiune la vânzarea acţiunilor SIF Transilvania chiar din primele minute ale şedinţei, astfel că titlurile s-au prăbuşit cu aproape 15%. Titlurile au revenit, miercuri, la tranzacţionare după ce timp de trei şedinţe au fost suspendate pentru informarea investitorilor privind decizia Curţii de Apel Braşov de anulare a majorării de capital din aprilie 2007 şi a consecinţelor pe care le-ar avea o hotărâre irevocabilă a modificării capitalului.

La finalul şedinţei, acţiunile SIF Transilvania au valorat 0,4 lei, preţul fiind cu 14,9% mai redus faţă de ultima cotaţie de joi.

"Investitorii încearcă să evite o situaţie de suspendare a acţiunilor gratuite pe timp nelimitat, aşa cum s-a întâmplat şi în trecut, şi astfel vând o parte din titlurile pe care le au. Această situaţie se va linişti numai la momentul când se va clarifica litigiul privind majorarea de capital de la SIF Transilvania. Scăderea acţiunilor SIF Transilvania a fost influenţată şi de declinul celorlalte titluri SIF. Lumea este speriată şi tranzacţionează fără să se mai uite la analiza fundamentală", a declarat pentru Mediafax, Laurenţiu Floroiu, directorul de tranzacţionare al EFG Eurobank Securities.

Acţiunile SIF Oltenia au avut prima lichiditate din piaţă, de 3,9 milioane lei. Ultima tranzacţie a fost realizată la 0,645 lei, titlurile înregistrând astfel un declin de 14,57% în comparaţie cu nivelul de marţi.

Scăderi semnificative au înregistrat şi acţiunile SIF Moldova şi SIF Banat-Crişana, care au căzut cu 14,39%, respectiv 13,24%. La finalul zilei, titlurile SIF Moldova au valorat 0,565 lei, iar cotaţia acţiunilor SIF Banat-Crişana a fost de 0,59 lei.

Presiunea la vânzare a doborât şi preţul titlurilor SIF Muntenia, cu 10,74%, la 0,54 lei.

În total, investitorii au tranzacţionat acţiuni ale SIF-urilor de 13,6 milioane lei, suma reprezentând aproape 75% din valoarea cumulată a operaţiunilor realizate la Bursă.

"În ultima perioadă s-au tranzacţionat volumele foarte mari de acţiuni SIF. Astfel de volume nu au fost transferate nici măcar anul trecut, când preţurile erau la maxime. Este clar că nişte băieţi şmecheri fie cumpără uşor-uşor, fie sunt nişte schimburi de pachete pentru a fi evitate pe viitor cazuri de anulări de voturi, ca cel de la AGA din august de la SIF Oltenia", a subliniat un broker.

Un alt broker a spus că unul dintre cei mai mari vânzători ai acţiunilor SIF ar fi putut fi chiar fondul de investiţii Julius Baer.

"Julius Baer a anunţat, la începutul săptămânii, că a vândut o parte din acţiunile pe care le avea la Biofarm, şi nu este exclus să fi încercat să iasă şi de pe alte titluri pe care le mai au la companiile din România", a afirmat el.

Scăderea puternică înregistrată de titlurile SIF a amplificat şi traiectoria indicelui extins al Bursei, care a pierdut 6,51% din valoare. Media cotaţiilor celor mai lichide 25 de acţiuni a căzut cu 3,88% sub nivelul de marţi, în primul sfert de oră de transfer, iar după o uşoară recuperare, în care preţurile au ajuns să fie cu aproape 1,6% mai jos de valorile de referinţă, cotaţiile şi-au accentuat declinul, atingând minimele chiar la închidere.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni au fost realizate la cotaţii cu 3,96% mai reduse în comparaţie cu valorile de marţi, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au căzut cu 5,64%.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite