Acordul României cu Fondul Monetar Internaţional expiră sâmbătă
0Acordul României cu Fondul Monetar Internaţional expiră sâmbătă, 26 septembrie, în condiţiile în care o evaluare a acestuia nu a mai fost realizată cu succes încă din luna martie 2014, ca urmare a divergenţelor dintre autorităţile române şi oficialii instituţiei în privinţa fiscalităţii.
În prima parte a acestui an, autorităţile române au încercat să adopte un amplu pachet de reduceri de taxe prin noul Codului Fiscal, însă reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale, dar şi Consiliul Fiscal şi Banca Naţională a României au avertizat în privinţa efectelor bugetare.
La acea vreme, oficialii români se declarau împotriva constrângerilor impuse de un acord cu instituţiile financiare internaţionale, însă recent aceştia şi-au nuanţat poziţiile.
Ponta şi Teodorovici vor un nou acord
La începutul lunii septembrie, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că România intenţionează să demareze discuţiile cu creditorii internaţionali pentru un nou acord de asistenţă încă din acest an, astfel încât acesta să intre în vigoare în 2016. În opinia sa, acordul este necesar pentru a proteja finanţele României împotriva şocurilor de pe piaţă.
„România se poate descurca singură şi nu avem nevoie de finanţare de la FMI dar ar fi o idee bună să avem un tip de acord flexibil ca o măsură de siguranţă împotriva turbulenţelor de pe piaţă. Costurile de finanţare sunt foarte mici în prezent dar nu poţi şti niciodată“, a declarat Eugen Teodorovici.
Referitor la actualul acord, ministrul Finanţelor a spus că acesta nu este suspendat ci doar va expira la finele acestei luni, deşi reprezentanţii Comisiei Europene au declarat, în vara acestui an, că acordul cu România este „deraiat“
La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat în mai multe rânduri, după modificarea Codului Fiscal în Parlament, că un acord cu FMI, BM şi CE are efecte pozitive, fără a implica tragere de fonduri. „România nu are nevoie de niciun dolar şi niciun euro împrumut de la Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, dar acorduri cu instituţiile internaţionale, într-o perioadă frământată pentru regiune şi pentru Europa, eu, personal, cred că sunt un lucru bun, însă decizia va fi luată la nivel politic“, a spus Ponta.
Pe de altă parte, Guillermo Tolosa, reprezentantul FMI în România, a declarat recent că, pentru încheierea unui nou acord, România trebuie să solicite instituţiei financiare internaţionale acest lucru şi apoi se va analiza tipul de acord care se poate încheia. El a adăugat că o misiunea tehnică a FMI va veni la Bucureşti, în octombrie, însă nu va fi o misiune de evaluare ci una tehnică cu privire la bugetul pe 2016.
În legătură cu actualul acord, reprezentantul FMI a spus că acesta expiră pur şi simplu în 26 septembrie şi nu se va mai purta nicio discuţie pe marginea lui între autorităţile române şi reprezentanţii instituţiei financiare internaţionale.
„Principale ţinte macroeconomice urmărite în program au fost pozitive, în linie cu obiectivele. Economia creşte pe baze sănătoase şi sustenabile, deficitul fiscal este stabil iar România nu se mai uită la viitor cu teama necesităţii unor consolidări suplimentare şi prin măsuri dure.
Acestea ţin de trecut. Povara datoriei este pe un trend descrescător, sistemul bancar este stabil. Însă lipsa de predictibilitate a factorilor de decizie din această perioadă a făcut foarte dificil pentru noi să avem suficientă încredere că aceste echilibre macroeconomice pot fi cu adevărat menţinute. Acesta este unul din principale motive pentru care boardul FMI nu a încheiat acordul, nu şi-a pus ştampila de aprobare o perioadă atât de lungă de timp, mai mult de un an“, a explicat Tolosa, potrivit Agerpres.ro.
Am rămas în urmă la reformarea companiilor de stat
La capitolul nerealizări, reprezentantul FMI a amintit evoluţia reformelor structurale prevăzute în program, în special în cazul companiilor de stat.
Acordul în derulare cu FMI are o valoare de două miliarde de euro însă autorităţile de la Bucureşti nu au accesat fonduri până în prezent. Scopul acordului de tip preventiv a fost acela de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare.
Actualul acord stand-by este cel de-al 10-lea încheiat de România cu Fondul Monetar Internaţional din ultimii 23 de ani şi al treilea acord solicitat FMI, de la declanşarea crizei economice, în 2009.
Aranjamentul a fost încheiat în septembrie 2013 pentru 24 de luni şi urmează să expire în 26 septembrie 2015.
Începând din 2009 şi până în prezent România a încheiat trei acorduri consecutive de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, care au servit ca o ancoră pentru politicile guvernamentale în domeniul bugetului, privatizării companiilor de stat şi economiei.