A murit inventatorul tăieţeilor instant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Momofuku Ando, japonezul care a inventat tăieţeii instant, a murit, în urma unui infarct, la vârsta de 96 de ani, informează Reuters. Nissin Food Products, compania fondată de Ando, a anunţat

Momofuku Ando, japonezul care a inventat tăieţeii instant, a murit, în urma unui infarct, la vârsta de 96 de ani, informează Reuters. Nissin Food Products, compania fondată de Ando, a anunţat că decesul preşedintelui său a survenit vineri. Născut în Taiwan, Ando şi-a înfiinţat propria firmă în 1948, ca pe o mică afacere de familie. După cel de-al Doilea Război Mondial, când Japonia s-a confruntat cu o criză a alimentelor, Ando s-a gândit că tăieţeii de calitate ar putea ajuta la hrănirea maselor. Primii tăieţei instant, "Chicken Ramen", au fost introduşi pe piaţă în 1958 şi au avut un succes remarcabil. În 1971, au urmat tăieţeii "Cup Noodle". În 1999, la Ikeda, în vestul Japoniei, a fost inaugurat Muzeul Momofuku Ando, în cinstea japonezului care a inventat tăieţeii la minut. (Alexandra Diaconu)

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite