Suntem stele care explodează, dar, fiindcă nu ştim asta, nu ne e frică. Supernove la Teatrul Naţional Tg. Mureş

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andi Gherghe şi Laura Mihalache FOTO: Cristina Gânj
Andi Gherghe şi Laura Mihalache FOTO: Cristina Gânj

Regizorul Radu Nica a fost mereu consecvent demersului său de a se reinventa în permanenţă şi a evitat capcana autopastişării. A reuşit să respingă tentativele seducătoare de branduire şi de încadrare într-o confortabilă formulă estetică sau ideologică.

Deşi afirma în urmă cu vreo doi ani că teatrul social sau politic nu intră deloc în zona sa de interes, începând cu spectacolul Bucureşti. Instalaţie umană, realizat în 2016 la ArCuB, Radu Nica a abordat genul de spectacol devised, teatru performativ în care ideile actorilor converg cu cele ale scenografului, compozitorului şi a regizorului devenit un orchestrator de energii. În acord cu noua direcţie demarată în capitală, omul de teatru originar din Sibiu a realizat la Teatrul Naţional Tg. Mureş spectacolul Supernove. De această dată a făcut echipă cu actorii Raisa Ané, Laura Mihalache, Dan Rădulescu, Andi Gherghe şi Ştefan Mura şi, împreună cu dramaturgul Alexandra Pâzgu, au contextualizat scenic nenumăratele ipostaze în care se manifestă una dintre cele mai vechi şi mai actuale constante umane: frica.

Spectacolul este compus din secvenţe autonome unite doar la nivel tematic şi stilistic. Actorii intră în scenă şi ies, în funcţie de scene, din spatele unor paravane pe care sunt proiectate imagini şi secvenţe animate, realizate de scenograful Andu Dumitrescu, şi care completează acţiunea. Supernove începe cât se poate de direct, cu actorii care se prezintă publicului, îşi asumă rolurile şi vorbesc pe şleau despre fricile pe care le-au dezvoltat de-a lungul timpului. Le e frică de ziua de 23 noiembrie, de trenurile în mişcare, de puii de găină, de câini, de zborul cu avionul. Frica este companionul nostru inseparabil, uneori abia perceptibil, alteori copleşitor ca o stâncă. Frica asumată devine a doua noastră natură. Pe parcursul celor aproximativ 90 de minute, spectacolul explorează scenarii, mecanisme, simptome, forme de manifestare şi paradoxuri ale fricii. Abordarea variază de la o scenă la alta şi filtrează mesajul când prin ironie, când prin compasiune, când frontal, prin asumare şi confruntare, când cu... frică. Spectatorul obişnuit se regăseşte în majoritatea variantelor propuse de echipa naţionalului târgumureşean. Situaţiile sunt prozaice prin excelenţă şi cu atât mai puternice prin banalitatea lor recurentă. Temerile vieţii de cuplu sunt demult locuri comune pentru omul de rând, dar le conştientizează amploarea şi durata doar prin confruntarea cu posibilele variante de a le depăşi. Fricile pot fi deghizate în cotidian şi par spaime mărunte. Tenacitatea cu care fumătorii îşi travestesc frica de boli şi moarte în frondă costisitoare este foarte bine punctată într-o scenă interpretată de Ştefan Mura.

Spectacolul îşi propune o miză puternică, dar nu devine greoi, didactic sau descurajant. Momentele de senină revelaţie alternează foarte bine cu cele de resemnare tăcută, clipele de optimism sunt contrapunctate cu cele de asumare a unor responsabilităţi. Supernove este profund uman şi cât se poate de sincer. În fapt, francheţea şi naturaleţea sunt principalele calităţi ale spectacolului. Acesta nu lasă spaţiu de exhibiţionisme regizorale şi manifestări creator-egocentrice. Radu Nica dirijează întregul ansamblu cu eficienţa cu care ar pune cap la cap un puzzle caleidoscopic care poate fi privit din orice unghi, dar anumite poziţii bine alese potenţează forţa receptării. Dramaturgul Alexanda Pâzgu a dat formă gândurilor celor cinci actori şi a lucrat cu echipa ca să conceapă piesa conform dinamicii textului performativ. Iar actorii, la rândul lor, se simt confortabil interpretând un text care este parte a propriilor vieţi.

Laura Mihalache

Deşi Supernove nu este în mod explicit angajat socio-politic, finalul propune, totuşi, şi o astfel de cheie. Proiecţia în care un dialog imaginar între doi invitaţi la o emisiune derapează în absurd, iar burtiera prezintă ultimele noutăţi de un grotesc rizibil se înscrie foarte bine în logica imediatului preluat de pe internet, din ziare şi majoritatea canalelor media. Tirada lui Andi Gherghe, în care acesta denunţă criza morală a românului de rând, tragedia de la Colectiv, corupţia şi incompetenţa generalizate, cu referire directă la protestele recente dau spectacolului o încărcătură la zi, pronunţat militantă şi incită la reacţii. Întrebările formulate pe un ton ridicat nu sunt deloc retorice, ci interoghează chiar premizele unui viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat care, date fiind circumstanţele actuale, ar trebui întâmpinat cu... frică, bine-nţeles. Extrapolând o idee menţionată anterior în scop motivaţional şi profilactic de Dan Rădulescu, „Să îţi fie frică de frică.“, concluzia scenei finale este că trebuie să ne învingem frica de inerţie şi să acţionăm pentru a ne feri de frică pe termen lung. Ceea ce, până la urmă, e o invitaţie cât se poate de firească la civism şi responsabilitate.

Radu Nica a mărturisit în repetate rânduri că nu vrea să îşi menajeze publicul şi că doritorii de divertisment şi relaxare şi-au greşit regizorul, iar spectacolul de faţă nu face excepţie. Demersul este de a stârni dezbateri, chiar dacă se vor limita doar la forul interior al spectatorilor. Frica, în variile sale forme, este un leitmotiv al societăţii, iar inventarierea pe care o propune Supernove este mai mult decât sumară, dar suficientă. De asemenea, regăsim şi momente de respiro sub forma unor interludii muzicale al căror unic rol este de a mai detensiona atmosfera. În acest caz, opţiunile regizorului pot fi discutabile (printre ele, două scene de nuditate care nu julesc deloc retina, cel puţin a segmentului masculin, dar nici nu gâdilă creierul cu sens), însă durata scurtă a acestora le menţin într-o zonă neutră.

Supernove nu are ambiţia unui spectacol care să atragă un public foarte numeros (fiind în continuare o nişă care îşi caută spectatorii) şi s-ar putea să nu facă turul festivalurilor (deşi teatrul românesc îşi are doza de surpriză, iar varianta de faţă ar fi mai mult decât binevenită), însă va constitui un punct notabil în cariera lui Radu Nica, creator surprinzător şi viu prin definiţie, şi un prilej reconfortant pentru public de a-şi da întâlnire cu propriile schelete din şifonier, de care poate că va reuşi să se debaraseze. Nu la şifonier mă refer, fireşte.

Afis Supernove

Supernove
de Alexandra Pâzgu

Regie, coordonare şi concept: Radu Nica
Instalaţie video şi light design: Andu Dumitrescu
Muzica: Vlaicu Golcea
Regizor tehnic: Ilarian Varga
Sufleur: Laura Moldovan
Cu: Raisa Ané, Laura Mihalache, Dan Rădulescu, Andi Gherghe, Ştefan Mura
Data premierei: 15 februarie 2017

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite