Spectacolul „Kali Traš”/„Frica Neagră“, o coproducţie Giuvlipen - Teatrul Evreiesc de Stat, despre Holocaustul Romilor

Spectacolul „Kali Traš”/„Frica Neagră“, o coproducţie Giuvlipen - Teatrul Evreiesc de Stat, despre Holocaustul Romilor

FOTO: Compania de teatru Giuvlipen

Compania de teatru Giuvlipen, în parteneriat cu Teatrul Evreiesc de Stat, vă invită miercuri, 6 iunie, de la ora 19.00, la TES, la premiera spectacolului ”Kali Traš / Frica Neagră”, o co-producţie bilingvă română - romani (cu traducere în română), adaptare liberă de Mihai Lukacs, după romanul ”Cu moartea-n ochi”, al scriitorului şi supravieţuitorului rom Valerică Stănescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

În regia artistică a lui Mihai Lukacs, spectacolul îi are în distribuţie pe Zita Moldovan, Mihaela Drăgan, Marcel Costea, Ninel Petrache şi Mircea Dragoman.
 

Scenografia este semnată de Iulia Toma, iar mişcarea scenică îi aparţine lui Paul Dunca. Dramatizare: Mihaela Drăgan.

În continuarea proiectului ”Teatrul rom nu e nomad!", realizat în 2017 cu sprijinul AFCN (Administraţiei Fondului Cultural Naţional), Giuvlipen reconstituie în ”Kali Traš / Frica Neagră" un episod emblematic, puţin cunoscut şi discutat, din timpul regimului Antonescu.

”Kali Traš" nu ne spune, însă, doar o altă poveste. Spune, poate, cea mai dureroasă şi importantă poveste a romilor: Holocaustul. Pornim pe urmele unei trupe rome de teatru ambulant, din România anilor 1940, şi aflăm treptat ce întorsătură iau vieţile celor patru protagonişti: Leanca, Şopârla, Franţ şi Diloda, când află că vor fi deportaţi în Transnistria, unde nu ştiu ce îi aşteaptă.

”Kali traš” este una din denumirile date de romi Holocaustului

”Kali traš” este una din denumirile date de romi Holocaustului, subiect aproape uitat în conştiinţa noastră comună. României i-a luat mult timp - abia în anul 2004 - să recunoască genocidul romilor, de aceea există atât de puţine reprezentări în artă, în media sau în discursul public despre deportările romilor în Transnistria. În ”Kali Traš” am folosit toate resursele noastre artistice, pasiunea, dar şi furia, şi durerea, pentru a reda o  istorie atât de întunecată. Cu ”Kali Traš” ne dorim mai mult decât o simplă prezentare a trecutului. Vrem un spectacol care să rămână în minţile şi sufletul oamenilor, mult timp de acum încolo. Deşi dureros, facem acum un apel la memorie, pentru a răspunde la situaţiile contemporane, în lumina experienţelor trecute. Înlocuim amnezia confortabilă emoţional cu răspunsuri complexe din istoria noastră recentă." (Mihaela Drăgan, actriţă)

Giuvlipen, înfiinţată în 2014 de Mihaela Drăgan şi Zita Moldovan, în colaborare cu Mihai Lukacs, este compania de teatru feminist rom, denumită de Agenţia Reuters ca fiind ”avangarda revoluţiei rome, un contraatac, prin artă şi activism – la secole de opresiune”. Dezbate teme sociale contemporane, controversate şi provocatoare, iar prin practicarea unei arte politice, experimentală şi foarte performativă, vorbeşte despre teme ca rasismul structural, inegalitatea de gen, inaccesul la educaţie sau istorii uitate.

„Teatrul rom nu e nomad - Memoria Transnistriei" contribuie la dezvoltarea unui Teatru Rom în România prin creşterea repertoriului, mărirea vizibilităţii producţiilor teatrale rome şi conectarea Teatrului Rom la publicul larg.

citeste totul despre: