1. Apăsătoarea noastră existenţă cotidiană

Mikhail Durnenkov pare să fie un nume de primă mână în tabloul literaturii dramatice ruse extrem contemporane. Născut în 1978, cu o existenţă relativ aventuroasă (la un moment dat a îndeplinit şi munci absolut deloc intelectuale), absolvent al Institutului Rus de Cinematografie, Durnenkov deţine astăzi importante funcţii. Este curator pentru Rusia al New Plays from Europe, iar din 2013 deţine funcţia de director artistic al Festivalului Liubimovka.

Originea declarată a piesei Războiul nu a început încă, reprezentată în premieră pe ţară, în regia lui Bobi Pricop, de Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti se află în evenimentele tensionate din 2014, când s-a reactivat conflictul dintre Rusia lui Putin, dornică să redevină imperiu, şi Ucraina. De atunci încoace aproape că nu trece nici măcar o singură zi în care câte o ştire să nu ne anunţe că ceva nu este tocmai în regulă cu noi, cu omenirea, cu Europa, cu lumea. Actele teroriste au devenit ceva la ordinea zilei, atentatele adevărate sunt completate cu cele anume inventate spre a întreţine o atent orientată teroare psihologică, programele de ştiri ale televiziunilor s-au transformat într-o nesfârşită succesiune de Breaking news, numai că şi aici ştiinţa Dezinformării îşi ia tainul „condimentându-ne“ toxic viaţa cu o avalanşă de fake news.

Terorismul psihologic nu se consumă însă eminamente la scară mare, ci şi la nivelul relaţiilor familiale. Aşa se face că un fiu este animat de dorinţa de a da foc casei pe care şi-au construit-o în timp record părinţii săi ori că un soţ vrea să se introducă cu forţa în visele soţiei sale. Un alt bărbat îşi socoteşte dezbrăcată din priviri, mai mult, posedată de-a dreptul nevasta de o privire poate ceva mai insistentă a cuiva pe care îl copleşeşte cu acuzaţii, culmea fiind că, după ce problema dintre cei doi rivali dă semne că ar fi fost tranşată, însăşi respectiva doamnă continuă primejdiosul joc de-a sexul şi viaţa amoroasă.

Aceasta este, în linii mari, substanţa ideatică şi dramaturgică a spectacolului, poate mult prea lung, poate mult prea static, poate insuficient de dinamic, montat de Bobi Pricop. Dacă piesa lui Durnenkov (tradusă de Raluca Rădulescu şi care a ajuns să fie pentru prima oară cunoscută pe meleaguri româneşti în 2016, graţie unui spectacol-lectură desfăşurat sub egida FITS) este scrisă pentru trei actori cărora li se cere să joace mai multe roluri, Bobi Pricop a recurs la cinci interpreţi. Care interpretează fie monologuri, fie secvenţe în mai multe personaje. E vorba despre Ionuţ Vişan, Ada Simionică (care a înlocuit-o pe Florentina Năstase), Mihaela Popa, Bogdan Farcas, Cristian Popa. Peste tot îşi face simţită prezenţa atmosfera apăsătoare. Îi asigură concreteţe light-design-ul semnat de Cristian Şimon, muzica de scenă creată de Alexandru Suciu şi, îndeosebi, decorul în mişcare, purtând inconfundabila semnătură a lui Adrian Damian. E vorba despre nişte panouri glisante, dotate cu reflectoare care sugerează atmosfera tot mai apăsată, mai irespirabilă, mai apropiată de universul concentraţionar în care se consumă existenţa noastră cotidiană.

Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti- RĂZBOIUL NU A ÎNCEPUT ÎNCĂ de Mikhail Durnenkov; Traducerea: Raluca Rădulescu; Regia: Bobi Pricop; Decoruri: Adrian Damian; Costume: Corina Boboc; Muzica: Alexandru Suciu; Mişcarea scenică: Arcadie Rusu; Light design; Cristian Şimon; Cu: Ionuţ Vişan, Ada Simionică, Mihaela Popa, Bogdan Farcaş, Cristian Popa; Data reprezentaţiei: 11 octombrie 2017

2. Un valah păros făcând dreptate în satul orbilor de mină

Anii care s-au scurs de la prezentarea în premieră absolută ]n 2012 a celei de-a doua părţi a trilogiei „miniere“ a lui Székely Csaba Beznă de mină (Teatrul Naţional din Târgu Mureş- Trupa „Tompa Miklós“, regia: Sebestyen Csaba) mi-au întărit convingerea că avem de-a face cu o bijuterie dramaturgică. Piesa s-a jucat pe mai departe în felurite Teatre de limba maghiară din România (de exemplu, la Teatrul „Szigligeti“ din Oradea), poate că şi din străinătate, dar şi în versiunea românească. Primul pas a fost făcut de tânărul actor şi regizor Bogdan Sărătean care a montat-o la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu.

Titlul cu care a fost lansat pe piaţă piesa i-a fost preferat câteodată un altul, şi anume, Orb de mină. Cu toate că traducerea românească nu prea dă semne că ar izbuti – se pare că nici nu prea are cum- să surprindă în întregime subtilitatea jocurilor de cuvinte, a subînţelesurilor care fac savoarea replicilor rostite în limba maghiară, a fost totuşi spulberată temerea că nu doar Orb de mină, ci şi celelalte două componente ale trilogiei ar putea interese în exclusivitate vorbitorii nativi de maghiară ori colectivităţi umane familiarizate cu faptele care le conferă textelor substanţa dramatică. Cel mai bun argument este succesul de care s-a bucurat, în pofida nenumăratelor lui inconsecvenţe stilistice, spectacolul cu Apă de mină, jucat la Teatrul Act din Bucureşti.

O versiune scenică extrem de interesantă a piesei Orb de mină, pe care o consider cea mai izbutită parte a Trilogiei, i se datorează tinerei Catinca Drăgănescu. Semnatara regiei montării bilingve, realizată prin colaborarea dintre Teatrul „Andrei Mureşanuşi Teatrul Independent Osonó din Sfântu Gheorghe.

În acest spectacol Ince (Virgil Aioanei), Iringó (Elena Popa), Iszak (Ion Fiscuteanu jr) şi Izabella (Claudia Ardelean) rostesc replicile în româneşte în vreme ce poliţistul Florin Popescu (Sebastian Marina), „valah păros“, venit în satul secuiesc, odinioară comună şi fostă exploatare minieră, cu misiunea de a ancheta fărădelegile pe care Ince pretinde că le-ar fi comis Iszák, contracandidatul lui la Primărie, vorbeşte preponderent în ungureşte. De unde o suită de situaţii savuroase menite să contrabalanseze imposibilitatea traducerii perfecte. Jocul acesta îi permite însă Catincăi Drăgănescu mult mai mult decât atât. El dobândeşte o însemnată contribuţie la valorizarea secvenţei finale, una de adevărată virtuozitate actoricească, susţinută con brio de Virgil Aioanei şi Sebastian Marina, în care Ince şi Florin Popescu îşi aruncă unuia altuia vorbe grele, insulte, acuze. Din acelea care fac deliciul celor ce vor cu orice preţ să reaprindă conflictul istoric româno-maghiar.

În aceeaşi logică a contrapunctului sunt gândite apariţiile corului (Mucha Oszkár, Benythe Bernát, Daragics Bernadette, Fekete Kata, Gyergyai Bea, Péter Izolda). Ai cărui componenţi, înveşmântaţi în alb, pe de o parte, te trimit cu gândul la minerii care munceau odinioară pe acele meleaguri, locuri unde acum oamenii o ţin într-o continuă beţie. Pe de alta, sugerează nehotărârile şi dubiile prezentului. De aici, amestecul dintre Imnul Uniunii Europene şi Internaţionala.

Teatrul „Andrei Mureşanu“ şi Teatrul Independent „Osonó“ din Sfântu Gheorghe- ORB DE MINĂ de Székely Csaba; Regia: Catinca Drăgănescu; Asistent de regie: Fazakas Misi; Scenografia: Wegoszta László; Mişcarea scenică: Ivacsón László; Cu: Virgil Aioanei, Elena Popa, Sebastian Marina, Claudia Ardelean, Ion Fiscuteanu jr. şi Mucha Oszkár, Benythe Bernát, Daragics Bernadette, Fekete Kata, Gyergyai Bea, Péter Izolda; Data reprezentaţiei: 12 octombrie 2017