Obligativitatea izolării oamenilor în case a amuţit cultura vie, iar lumea artistică din întreaga lume trăieşte cu speranţa unei ieşiri cât mai rapide din criza sanitară. Între timp, se adaptează, cum poate, carantinei.

De la declanşarea pandemiei, teatrul s-a văzut aruncat într-o situaţie ce îi neagă însăşi raţiunea de a fi, pentru că algoritmul său existenţial este tocmai apropierea dintre actori şi spectatori, într-o comunicare directă, încărcată de emoţie şi inteligenţă. Cum sălile teatrelor au rămas închise, instituţiile au căutat soluţii electronice de conectare cu publicul, singurele posibile în această perioadă.

Aşa a procedat Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova, care a recurs rapid la mediul online. Întreaga lume a putut descoperi aici câteva din spectacolele ce i-au adus faima de-a lungul ultimelor 3 decenii. Prof. univ. Alexandru Boureanu este, din 2016, directorul general al acestei instituţii ce aduce lumină în inimile şi în minţile craiovenilor, de aproape 170 de ani încoace. Experienţa sa de actor, regizor şi manager cultural l-a ajutat desigur în găsirea rapidă a unor soluţii inovative, pentru ieşirea din încercuirea Covid 19.

Joc de acasă

Sanda Vişan - Care a fost prima dv. reacţie când s-a anunţat suspendarea activităţii instituţiilor culturale?

Alexandru Boureanu - Din punct de vedere organizatoric, ca primă reacţie, pe 11 martie, am decis unanim în Consiliul administrativ al teatrului să ne organizăm un Comitet de criză şi am trimis personalul acasă, în concediu de odihnă timp de două săptămâni. Astfel, am avut timp să ne facem o strategie pe termen mediu, pentru continuarea activităţii pe care o vedeţi online în aceste zile.

Evident, fiecare a acuzat o anume stupoare, mai puternic ori mai slab resimţită. Cum să se oprească viaţa cu activităţile ei diurne şi nocturne, aşa, dintr-o dată? Noi ştim din istoria teatrului craiovean că activitatea acestuia a fost cândva stopată, câteva stagiuni, în perioada interbelică, din cauza lipsei de fonduri, iar mai devreme, în 1927, a fost oprită, pentru că sediul de atunci a ars.

A fost o perioadă grea pentru toţi şi nu ştim cum s-au descurcat cei de atunci. Când spun asta, mă refer atât la actori, cât şi la public, pentru că, ştiţi prea bine, cele două entităţi sunt indisociabil legate. Aşa şi acum, chiar dacă între timp vremurile s-au schimbat şi, graţie tehnologiei performante, actorii pot intra în casele oamenilor, în chip de soli ai „frumuseţii care va salva lumea” – nu-i aşa?

Sanda Vişan - Ce se întâmplă la TNCMS pe perioada stării de urgenţă, în care tot personalul primeşte integral salariile?

Alexandru Boureanu - Avem un program intens, construit de directorul artistic al teatrului, actorul Vlad Drăgulescu, în colaborare cu staff-ul său de la Serviciul Dramaturgie. Evident, acest program, „Online e fain”, se plămădeşte în jurul actorilor care, din izolarea impusă de autorităţi, au creat mici show-uri, performance-uri, recitaluri personale care merg la inima oamenilor, nu puţini, care intră pe pagina de facebook a teatrului.

În fiecare zi, actorii intră în programul de repetiţii şi reiau lectura textelor de scenă ale spectacolelor din repertoriu (avem 30 de tituri şi nu trebuie uitate textele!), asistaţi de sufleori, ca la o repetiţie obişnuită. Memoria e antrenată astfel şi,atunci când vom relua programul cât de cât normal, cred că ne va fi uşor să ne reacomodăm.

Sanda Vişan - Până la ce nivel al repetiţiilor puteţi merge, în condiţiile restricţiilor impuse de ordonanţele de urgenţă?

Alexandru Boureanu - Asistaţi de personalul artistic relevant, actorii repetă spectacolul da capo al fine, caracterizarea personajelor, explicarea conceptelor de regie, producţia unei părţi din decoruri, costume şi recuzită, minus partea de mişcare care este vizionată pe înregistrările puse la dispoziţie, pentru ca memoria activă corporală să nu fie abandonată. Iar în acest moment avem trei spectacole în pregătire, lecturi care se desfăşoară de acasă din faţa computerului.

După cum cred că s-a remarcat în aproape toată ţara, dar şi în străinătate, am programat o ediţie online a Festivalului Internaţional Shakespeare, aflată chiar acum în derulare: Shakespeare Home Edition. Anul acesta ar fi trebuit să susţinem cea de-a douăsprezecea ediţie a unui festival la care urmau să vină trupe, actori şi regizori de primă mână. Va fi reprogramată pentru 2021, când sperăm că vom recupera timpul pierdut. Am pornit deja „în căutarea” lui, după cum observaţi.

Un munte de festival

Când a fost iniţiat, în 1994, de inegalabilul şi neobositul Emil Boroghină, Festivalul Internaţional Shakespeare încorona, printr-o manifestare culturală de nivel mondial, deschiderile de mare succes spre scena europeană, înregistrate în anii anteriori de Teatrul Naţional din Craiova condus de Emil Boroghină, cu producţiile semnate de Silviu Purcărete.   

Ilarian Ştefănescu, director executiv al Festivalului Shakespeare, a luat parte , încă de la început, la acestă aventură artistică ce leagă teatrul românesc de cel mondial.

Sanda Vişan – V-aţi gândit vreodatăcă un asemenea hiatus dureros în existenţa festivalului ar fi posibilă?

Ilarian Ştefănescu - În cele aproape trei decenii de când am început să pregătim şi apoi să organizăm Festivalul  - trienal la primele cinci ediţii şi bienal începând cu anul 2008 - a existat de câteva ori ameninţarea anulării sale , de fiecare dată din raţiuni bugetare . S-a mai adăugat în 2010 aşa-zisa criză a zborurilor , cauzată de norii de cenuşă proveniţi de la  vulcanul din Islanda . De fiecare dată , însă , am avut şansa de a găşi soluţiile potrivite , iar festivalul s-a desfăşurat la timp , cu un succes care a crescut constant, de la o ediţie la alta .

O situaţie precum cea de acum, recunosc, nu am luat-o niciodată în calcul . Consecinţele imediate sunt multe şi dureroase, atât pentru noi, cât şi pentru companiile şi personalităţile  teatrale internaţionale, care fuseseră incluse în program  şi cu care am purtat o intensă corespondenţă, pentru public, pentru investiţia de ansamblu în acest proiect , etc. Suntem  într-un caz de forţă majoră, cu impact planetar, pentru care nu era altă cale.

Caracterul deschis al operei shakespeareene  a permis, de-a lungul timpului, creaţii teatrale excepţionale, provenind din multe culturi ale lumii  şi amprentate de acestea. Unele dintre aceste creaţii  ( din Marea Britanie , SUA , Japonia, China, Germania, Coreea, Rusia, Lituania, Polonia, România etc. ) au fost prezentate, în ani, pe scena festivalului . Ajungând cu evoluţia  festivalului nostru la „Planeta Shakespeare” (tema ediţiei a XI-a, 2016) şi la „Shakespeare – Universal” ( tema ediţiei a XII-a, 2020, reprogramată pentru 2021), privind spre viitor, vom continua, foarte probabil, să explorăm şi să acţionăm pe aceste coordonate, pentru multă vreme. 

Actor şi manager cultural al unor instituţii publice, dar şi al unor entităţi private,  Vlad Drăgulescu, care este, din 2016, directorul artistic al Festivalului Internaţional Shakespeare, a trebuit să recurgă la resursele sale de inventivitate, pentru a înfrunta această situaţie de criză. Dificultate care se adaugă celei ce pune în mod obişnuit un organizator de festival internaţional în România într-o situaţie de risc, din cauza decalajelor de proceduri financiare, dintre noi şi restul lumii civilizate: neexistând la noi bugete multianuale, măcar pentru manifestările culturale importante, este foarte dificil să poţi contracta marii artişti ai lumii, care au agendele ocupate pe doi sau trei ani, pentru ediţii viitoare.

Sanda Vişan – Anul acesta v-aţi văzut pus cu faţa la zid, din cauza pandemiei de Covid. Sunteţi primul festival de teatru care oferiţi gratuit publicului, la el acasă, o ediţie online. Cum aţi gândit-o?

Vlad Drăgulescu - Am fost nevoiţi să lăsăm la o parte o muncă de aprope doi ani, iar în cazul unor anumite personalităţi invitate, chiar de mai mult de zece ani. Lucrând în slujba unui astfel de festival şi a unui astfel de teatru nu putem să lăsăm niciodată garda jos, indiferent de situaţie. Încă din 14 martie am lansat pe pagina de facebook a teatrului programul #teatruncasacasateatru, iar după ce am văzut succesul pe care îl are această iniţiativă, am hotărât să lansăm o provocare publicului şi din partea festivalului. 

Din fericire suntem posesorii unei arhive impresionante de producţii Shakespeare şi din acest motiv am hotărât ca unul dintre cei trei piloni ai EDIŢIEI DE ACASĂ să fie reprezentat de aceasta. Am construit acest pilon în jurul marelui Silviu Purcărete, de ale cărui creaţii shakespeariene ne bucurăm din plin. Dintre cele 16 spectacole prezentate, cinci îi aparţin. Alte creaţii faimoase sunt semnate de Vlad Mugur, Mihai Măniuţiu sau Tompa Gabor. Eforturilor noastre li se adaugă şi aportul Casei de Producţie a TVR, care de asemenea  prezintă pe postul TVR3 montări shakespeariene, ce au făcut istorie de-a lungul timpului.

Cel de-al doilea pilon este reprezentat de numele internaţionale ce au decis să sprijine seria de spectacole. Declan Donnellan si Cheek by Jowl au prezentat în premieră în România producţia Poveste de iarnă a companiei londoneze. Yuri Butusov ne readuce alături de Teatrul Vakhtangov din Moscova, prin spectacolul Măsură pentru măsură, iar coperta de final este semnată Robert Wilson, cu celebrele-i Shakespeare’ s Sonnets de la Berliner Ensemble.

 Al treilea pilon, care reprezintă dealtfel noutatea si aportul efectiv de creaţie al acestei ediţii, este construit cu sprijinul a mai bine de 50 de artişti din peste 25 de ţări, care îşi deschid casele şi sufletele, pentru a ni-l aduce prin sonete, fiecare în limba lui, pe Shakespeare Universalul în casele şi sufletele noastre. Am deschis festivalul, pe 23 aprilie, cu sonete recitate de Emil Boroghină în cadrul spectacolului Recitindu-l pe Shakespeare, parcurgând apoi sonete în 25 de limbi, pentru a încheia cu magnifica punere în scenă a marelui Robert Wilson. 

Forţate de împrejurări, teatrele au scos la lumina internetului, înregistrări ale spectacolelor mai mari sau mai mici, din arhivele lor. Efectuate în scopuri documentare, unele dintre ele suferă la capitolul calităţii tehnice. Altele, efectuate cu mijloace digitale, nu. Dar bucuria de a regăsi în aceste imagini mari actori, unii demult dispăruţi, contrabalansează dezagrementele tehnice.

Sanda Vişan - Cum s-a alcătuit arhiva Festivalului, de-a lungul anilor?

Ilarian Ştefănescu - Nici un teatru de la noi nu poate avea soluţii interne profesioniste pentru această problemă. Soluţia optimă ar fi ca această funcţiune să fie asumată la nivel naţional de o instituţie publică specializată sau de un parteneriat instituţional. Ar fi grozav dacă televiziunea naţională, care cândva avea tradiţie şi resurse pentru aceasta, şi-ar putea pune problema reluării  acestui program de producţie şi difuzare teatrală , pe care îl văd ca pe un demers de cea mai înaltă utilitate publică.

Noi am început constituirea arhivei multimedia a teatrului în anul 1987, odată cu achiziţionarea primelor echipamente de filmare - redare şi proiecţie video, probabil cele dintâi din întregul sistem cultural românesc de atunci, demersurile pentru fundamentarea investiţiei şi obţinerea fondurilor necesare, începându-le prin anul 1984 . După inaugurarea Festivalului Internaţional Shakespeare, arhiva multimedia a teatrului a devenit treptat, într-o anumită măsură, şi o arhivă a festivalului şi chiar a fenomenului teatral internaţional. Dincolo de valoarea  documentară, multe dintre filmările noastre, pe care le-am trimis în toate direcţiile lumii, unde doream să ne promovăm spectacolele, prezentau  suficient de bine producţiile noastre, pentru participarea în festivaluri şi turnee importante.  

În paralel cu preocuparea de a ne descurca singuri, am reuşit în timp şi câteva parteneriate pe care le dorim reluate şi dezvoltate cu Editura Video – Studioul Videoart din Ministerul  Culturii  ( director Laurenţiu Damian ) şi Televiziunea Română. Toate aceste categorii de resurse reunite au constituit baza pe care s-a putut configura programul proiectului online / de criză „Shakespeare Home Edition”, gândit ca un eveniment premergător pentru ediţia a XII-a a festivalului nostru „Shakespeare – Universal”, reprogramată pentru 2021.

Cum vom mai mergem la teatru?

Trecem printr-o criză sanitară fără precedent, ale cărei efecte economice, spun specialiştii, vor fi majore. Nu ştim multe nici despre prezent, nu avem un diagnostic, dar nu putem, mai ales, să alcătuim previziuni pentru ce va fi nici măcar până la sfârşitul anului. Va fi sau nu va fi al doilea val al pandemiei în toamnă. Cum putem gestiona lucrurile, în circumstanţe pline de imprevizibil?

Sanda Vişan - Credeţi că veţi mai putea închide această stagiune, sau sărim direct la finalul stagiunii 2020/21?

Alexandru Boureanu - Ceea ce se făcea la scenă, inclusiv noile spectacole propuse (aveam în lucru „Vărul Shakespeare”, regia Radu Boroianu, trebuia să aibă premiera pe 11 aprilie, şi „Incognito”, de Nick Payne, în regia lui Radu Iacoban, cu premiera pe 16 mai) e întrerupt, evident. O dată cu primii paşi anunţaţi ai relaxării restricţiilor sociale, sperăm să revenim, în toamnă, cu un program adecvat, în consonanţă cu noile cerinţe de convieţuire socială. Nu e totul pierdut, în opinia mea. De asemenea, având un foaier generos şi o sală mare de 600 de locuri, ne-am gândit şi la câteva măsuri de protecţie ale spectatorilor, dar nu le voi detalia încă aici.

Sanda Vişan - Ce se întâmplă cu Festivalul International al Tinerilor Regizori, iniţiat în mandatul dv.?

Alexandru Boureanu - E, desigur, greu de crezut că absolvenţii mai pot susţine examenul de licenţă printr-un spectacol „pe viu”, închegat şi astfel să avem spectacole invitate în festival. De altfel, nu ne-am putea aduna în jurul lor. Ne-am gândit încă din martie la o ediţie online, cu o participare live, limitată desigur. Bobi Pricop, directorul festivalului, a propus un proiect, vom analiza şi vom vedea ce poate fi fezabil sau nu în acest tip de proiect. Fizic am putea să îl mutăm doar în toamnă...

Sanda Vişan - Ce efect va avea această pandemie, al cărei final e greu de estimat, asupra activităţii viitoare a teatrului pe care îl conduceţi, cum o va remodela?

Alexandru Boureanu - Conturăm o idee şi un model prospectiv, în care să poată fi produse spectacole ce pot fi difuzate online, fireşte de mai mică anvergură din punct de vedere al scenografiei, decorurilor etc. Însă despre asta vă va spune precis mai multe directorul artistic, care are câteva idei foarte interesante de propus în acest sens.

Ceea ce ştiu, însă, este că teatrele pot conlucra în acest moment-unicat, aducând idei care să fie dezbătute şi aplicate, pentru că viitorul teatrului românesc se construieşte în simbioză, nu separat. Nu există egoism aici, doar idei particulare care pot deveni bun comun. Întrebările care se pun pe viitor sunt cum se vor transforma misiunile instituţiilor culturale şi producţiile teatrale următoare, având în vedere faptul că dimensionarea publicului nu mai este un criteriu? Ce se va modifica în comportamentul publicului post-pandemie, dacă va exista regula distanţării?

Întrebări care vor fi desigur formulate, aşteptând şi răspunsuri, şi în una din puţinele reviste de specialitate din România, consistenta revistă a Teatrului Naţional din Craiova, SpectActor, coordonată de secretarul literar al instituţiei teatrale, Nicolae Coande, poet premiat de Academia Română în 2017.

Sanda Vişan - Cum credeţi că se vor profila viitoarele stagiuni ale teatrului, dar şi viitoarea ediţie a festivalului?

Vlad Drăgulescu - Încă de la începutul misiunii mele am încercat să găsesc elementele care aduc dinamism, atât teatrului, cât şi festivalului. Cred că tot ceea ce facem trebuie să fie o pregătire pentru necunoscut. Atât noi, cât şi publicul nostru, păşim în fiecare zi într-o lume nouă, de la care învăţăm unii cu ajutorul celorlalţi.

În ceea ce priveşte teatrul în situaţia de acum, deja analizăm câteva posibile scenarii de lucru şi trebuie să vă spun că în mai toate se regăseşte o orientare către producţii mai mici (ca dimensiune fizică), care au şi o componentă serioasă de online.Vom încerca să facem o excursie SF în viitor şi de acolo ne vom întoarce cu nişte proiecte adaptate pentru o lume în care suntem forţaţi de împrejurari să fim izolaţi. Cum trimitem mesajul, cum generăm emoţia cu mijloace nenaturale teatrului, cred că sunt întrebări care îşi vor găsi raspunsul în încercările noastre din urmatoarele stagiuni. Pe lângă spectacolele din sală şi pe care le avem deja în repertoriu, care probabil se vor juca cu  puţini spectatori, vom încerca să aducem producţii special create pentru online, la care vom putea vinde bilete. 

Cât despre festival, discuţiile pe care le avem cu partenerii noştri vor profila în urmatoarele luni, datele următoarei ediţii.


„Au luat-o razna vremurile”, aşa că evoluţia imprevizibilă a evenimentelor globale nu permite încă decât formularea de întrebări. Dar e bine ca ele să fie auzite, pentru ca ziua de mâine să nu ne găsească chiar nepregătiţi. Mai ales pe noi, românii.

Între timp, să culegem aurul din această vâltoare prin care trecem şi să nu ratăm comorile artistice la care ne dau acces noile tehnologii, doar în această perioadă de pandemie, începând cu monumentalul Festival Shakespeare –Home Edition.